Opinii

  Ca și la rromi, opresiunea i-a făcut să învingă suferința, înnobilând-o prin muzică. Plânsul e analfabet, pentru copii, cântați, scrieți, protestați, bateți-vă pentru demnitate cu propria lene existențială! Cântecul este o sublimare a suferinței, protest și solidaritate) Te iubesc, dragostea mea, nu pleca, atunci când unul își pierde speranța, celălalt trebuie să spere. Sunt plin(ă) de speranță că o să putem trăi fără teamă și încrezători în vremuri mai bune, că nevinovăția din privirea copiilor nostri va străluci iarăși. Hârjoneala și râsetele lor vor opri poate vântul cel rău, dragostea noastră se va liniști din luptă și împotrivire, supraviețuind aceastei furtuni (Cantautorul Salif Keita este un prinț din Mali, stigmatizat pentru că e albinos. Despre Cezaria, cea care cânta d

. Când sunt prăbușit(ă) și sufletul mi-e gol, când am necazuri și inima mi-e grea, atunci stau nemișcat (ă) și aștept cu răbdare, până ce vii și te așezi o clipă lângă mine. Tu mă înalți, încât pot să fiu deasupra munților, mă înalți, încât pot merge pe deasupra mărilor învolburate. Sunt puternic (ă), atunci când sunt pe umerii tăi, mă înalți mai sus decât aș putea fi. Nu există viață, fără poftă de viață, orice inimă obosită bate neregulat, dar când vii, mă simt plin (ă) de minuni, încât cred că simt eternitatea

  Duminica mea a inceput cu un telefon care mi-a adus o veste proasta, apoi a continuat in acelasi ton inecacios, absurd, impiedicat.Nu mi-am mai gasit locul (nu ca as avea vreun loc potrivit cu ce-mi trece prin minte acum)Am vrut sa ma apuc de scris, ca sa uit de incurcaturi, dar m-am apucat de gindit, ca sa uit de scris. Citeva persoane s-au suparat pe mine din primaria Ramnicului fiindca nu i las să si bat joc de romii din acest oras avut o duminica timpita Toata ziua am zacut in diverse stari de agregare morala.Ma pregatesc de ziua de luni, probabil (si) de-aia sunt asa de smecher acum.Am crezut ani la rind, pe vremea cind tineretea imi permitea orice E o prostie, de vreo 40 de ani astept ca romi sa fie respectati N-am mai scris de cateva zile la Ziar si m-am apucat tocma

  Ne dorim să îl jucăm în licee, să avem discuţii cu liceenii, unde tinerii romi pot să ne cunoască, Ar fi un semn de încurajare pentru romii invizibili, pentru că mulţi sînt încurajaţi de părinţi să nu zică ca nu sant tiganii . Aş vrea să ne întîlnim cu ei şi să vedem cum luptăm din interior. şi i-am întrebat pe copii dacă au probleme cu vreo etnie. Au zis că cu romii. Le-am zis că eu sînt de etnie romă. Am făcut glume, am zis: Staţi liniştiţi, că nu vă fur eu portofelul, mi-l furaţi voi mie.Şi după două zile au venit două fetiţe şi au zis domnu Diamant sînt de etnie romă. Asta vrem, să vedem cum tinerii îşi negociază afirmarea identităţii rome cu părinţii. Nu vrem să punem presiune pe ei. Să o facă atunci cînd simt ei, dacă vor, dacă nu, măcar să conştientizeze situaţia.“despre i

Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate Niciodată să nu îți bați joc de un suflet bun pentru că niciodată nu o să știi când vei cădea și tu….și atunci să te ferești de cei cărora le-ai făcut rău. Dacă nu mai iubești o persoană ai demnitatea și spune-i acest lucru, chiar dacă suferă la început sau o perioadă de timp , va aprecia sinceritatea ta, faptul că nu ți-ai bătut joc și ai avut curajul să ieși din viața ei elegant. Nu-i rupe inima în bucăți, nu s-a inventat până acum un medicament care să vindece o inimă rănită de prea multă suferință din dragoste. Și doare…doare atât de rău…Dar cine să mai aprecieze azi un suflet bun?! Când totul se bazează pe minciună, falsitate, lașitate, ipocrizie… Omul bun este luat de fraier, dar ai grijă că

  Te gîndeşti că aşa îţi trebuie, că ai neglijat exerciţiile alea de vorbit, în timp ce îţi faci cruce cu limba şi începi să îţi dai seama că nu are cum să nu existe un Dumnezeu dacă aţi reuşit, tu şi neamul tău bărbătesc,de romii să supravieţuiţi pînă acum Am pus și eu întrebarea asta de sute, dacă nu de mii de ori. Mama pare a fi rezultatul unei reuniuni fericite între o tornadă și zeul curățeniei, Se prea poate să rămînem proştii voştri.Dar e din ce în ce mai puţin probabil.Pe scurt, avem o majoritate care e cu „Hai, băi, ne lăsați cu zborul, că noi avem acilea treabă cu viețile noastre, cu datul la gioale, cu miștocăreala fata de etnici romii Au trecut cîțiva ani buni și amintirea asta îmi revine strident în creier. Probabil soarele care se reflectă Verdictul e dat de o majori

  Sincer, a început să-mi fie scârbă de agresivitatea feroce cu care se lovește în batrani din Romania Oamenii au găsit un țap ispășitor pentru toate problemele României. Bătrânii…in primul rând, erau tineri. Iar tinerețea te face să vezi orice gunoi de pe stradă drept o pată de culoare pe asfalt. În al doilea rând, când pășeau în viață aveau o locuință asigurată, un loc de muncă ce părea stabil și bani cât să nu-și pună problema dacă vor avea din ce să plătească utilitățile Astăzi, gârboviți și singuri, cei mai în vârstă trăiesc cu pensii mizere și au o viață plină de lipsuri. Statul nu dă doi bani pe ei (chiar dacă pare altfel) exceptând poate anii electorali. Așa că pentru ei există un singur adevăr. Atunci trăiau bine și acum trăiesc prost. Atunci erau respectați iar acum nu su

  Ideea mea este că mai toate subiectele actuale au devenit pe nesimţite un exemplu clasic al remărcii lui Simone de Beauvoir pe care se bazează feminismul. Te naşti femeie, devii femeie cu calităţi sau fără, naturale sau culturale. Încercând să aruncăm o privire sintetică bazată pe constatarea virulentă a societăţii româneşti. Dacă am suspenda sinceritatea am putea crede întotdeauna în fundamente şi idei realiste, ca în aforismele lui Emerson. Pun pariu că foarte puţini au timp valabil să accepte adevărul. Nu ştiu, dar câteodată mi se descarcă accidental, slobozind cuvinte bune în urechile epilogului. Transformarea de la miliţian cu idei absurde, cu bătăi de baston, bocanci în stomac – la poliţistul şmecheraş de tranziţie care lua mită şi de la săraci şi de la bogaţi. Şi era tova

  Existenţa oamenilor este justificată prin reflexiunea amară la un tribunal al amărăciunii. Vom fi judecaţi cu toţii, mai ales cei amărâţi. Numai îmbătându-ne cu propriile noastre păcate putem purta povara vieţii. Timpul este crucea pe care ne răstignim plictiseala. De fapt, puşcăria nu este puşcărie, ci sanatoriu de nebuni, în care niciun deţinut nu se respectă pe sine, iar boschetarii şi bulangiii sunt catalogaţi ca “oameni de frunte”. Paturile şi saltelele din camere sunt parcă din al doilea Război Mondial, cu păduchi şi ploşnite. Aglomeraţia din camere este de nedescris, cu câte două persoane într-un pat care fac cu schimbul, unul doarme ziua şi altul noaptea. Familiile deţinuţilor sunt sărace sau foarte sărace şi fac eforturi mari ca să le aducă câte ceva de mâncare. Cum aş