Day: May 12, 2019

Râmnicu Vâlcea: Internatul unui liceu, transformat în clădire de locuinţe sociale cu fonduri de la MDRAP

Râmnicu Vâlcea: Internatul unui liceu, transformat în clădire de locuinţe sociale cu fonduri de la MDRAP

Actualitate
Conducerea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea va transforma, până la sfârşitul acestui an, un internat al unei şcoli din oraş în locuinţe sociale, pentru a acoperi solicitările venite din partea familiilor nevoiaşe care au nevoie de o casă, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei. Municipalitatea Râmnicu Vâlcea a solicitat în acest sens fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), bani care vor fi folosiţi pentru amenajarea a 90 astfel de locuinţe. „Primăria Râmnicului, în baza unui program al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice destinat susţinerii construcţiei de locuinţe, a solicitat suma de peste 4 milioane lei de la bugetul de stat pentru transformarea clădirii internat a Liceului Tehnologic Ferdinand I în