Month: March 2020

Cătălin Moroşanu l-a vizitat pe “călăreţul” care a sfidat izolarea la Iaşi pentru a ajunge din “Dallas” la soţie

Cătălin Moroşanu l-a vizitat pe “călăreţul” care a sfidat izolarea la Iaşi pentru a ajunge din “Dallas” la soţie

Actualitate, Social
Luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu l-a vizitat în cursul zilei de sâmbătă şi i-a dus alimente, promiţându-i că îl va ajuta să-şi găsească o locuinţă. Tânărul trăieşte la marginea municipiului Iaşi, în zona Dallas, într-o locuinţă improvizată de numai câţiva metri pătraţi, iar în această săptămână a fost oprit de poliţişti în centrul oraşului, pentru că, neavând alt mijloc de transpport la dispoziţie, mergea călare la maternitate, unde soţia sa tocmai născuse. Povestea lui Sergiu Ion, tânărul care a mers călare 40 de kilometri să-şi vadă soţia care a născut Moroşanu a scris pe Facebook că tânărul “a oferit o lecţie de iubire şi umanitate pe care niciun virus nu o poate învinge“, el adăugând că această poveste îi dă încredere că “nu suntem pierdut complet moral“.
Liberation demonteaza cinci prejudecati despre romii din Franta

Liberation demonteaza cinci prejudecati despre romii din Franta

Mapamond
Comisia nationala consultativa pentru drepturile omului a facut un sondaj cu ajutorul caruia a descoperit ca doua treimi dintre francezi considera ca romii sunt "un grup aparte". Astazi urmeaza sa aiba loc o sedinta de Guvern la Paris care va aborda problema romilor si care va fi evocata pentru ridicarea masurilor care limiteaza accesul lor pe piata muncii. In acelasi timp, cotidianul francez Liberation incearca sa demonteze cinci prejudecati despre romi: Sunt nomazi prin natura lor "Nu exista romi sau tigani nomazi", potrivit antropologului Martin Olivera, membru al Observatorului european Urba-rom. " "Exista o minoritate de grupuri care au o traditie de mobilitate sezoniera, pe distante mici si intotdeauna in functie de un punct de ancorare, legat de munca lor: feronerie, ...
Poliția ia la rând locuințele românilor din Marea Britanie: Sunt vizate casele supra-aglomerate

Poliția ia la rând locuințele românilor din Marea Britanie: Sunt vizate casele supra-aglomerate

Mapamond
Potrivit cotidianului londonez Barking and Dagenham Post, polițiști și ofițeri de imigrație împreună cu reprezentanți ai consiliului local au descins la o casă închiriată pe numele unor români, în urma unor plângeri cu privire la numărul mare alcelor care locuiesc acolo. În cele trei dormitoare ale casei din Chadwell Heath unde, potrivit legii, nu pot sta mai mult de cinci persoane, locuiau cel puțin opt, cinci bărbați și trei femei. Niciunul nu avea cheile de la locuință, motiv pentru care au fost somați să o părăsească în termen de șapte zile. Într-o cameră erau cinci saltele, se arată în articolul menționat, iar locatarii pretindeau că sunt acolo de cu o noapte în urmă. Cei cinci au spus că au închiriat camera de la un chiriaș pe nume Constantin, tot român, și au spus
Trei romi de la Mironu, ridicaţi cu mascaţii poliţiei după o încăierare

Trei romi de la Mironu, ridicaţi cu mascaţii poliţiei după o încăierare

Eveniment
Poliţiştii de la Secţia Rurală Gura Humorului au descins, miercuri, în ţigănia de la Mironu - Valea Moldovei, pentru a pune în executare mandate de aducere pe numele a trei tineri localnici care au fost implicaţi într-o încăierare de proporţii din data de 26 ianuarie. Având în vedere potenţialul violent de la Mironu, s-a apelat şi la o grupă de poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale pentru ridicarea celor trei. Romii din familiile Ţucă şi Plaiu, cu vârste între 19 şi 24 de ani, au fost ridicaţi de la domicilii şi puşi sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,tulburarea liniştii şi ordinii publice”, ,,încăierare” şi ”distrugere”. Ulterior, după audierile de miercuri, pe numele celor trei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul p
Mărturiile unui specialist în educație: există școli în România în care copiii cer să fie bătuți ca să poată citi mai repede

Mărturiile unui specialist în educație: există școli în România în care copiii cer să fie bătuți ca să poată citi mai repede

Actualitate, Cultura
Într-o zi de iarnă, după ce am fost acasă la una dintre fetele care a lipsit o perioadă mai lungă de la școală, a venit a doua zi în clasă cu geaca udă, pentru că era singura pe care o avea. O spălase cu o seară înainte și n-a avut timp să se usuce”, povestește Mădălina Muscă, antropolog, cum arată condițiile de viață ale copiilor din unele școli pe care le-a întâlnit în județul Ilfov. Școala era într-o fostă magazie. La un moment dat ne-au mâncat șoarecii decorațiile de Crăciun în timpul vacanței” Mădălina Muscă: Mădălina Muscă are 30 de ani și este antropolog specializat în domeniul Educației, cu un doctorat în dificultățile educaționale cu care se confruntă copiii romi. A fost învățătoare la o școală din județul Ilfov, unde învață copii romi și neromi, și a făcut cercetare despre mai
Romii vâlceni au încredere în prefectul Tiberiu Costea

Romii vâlceni au încredere în prefectul Tiberiu Costea

Actualitate
Ce face insa o persoana sa merite a fi urmata si ascultata? Oricine poate pretinde locul din frunte?  Tiberiu Costea, noul Prefect  de  Valcea   un caracter puternic, posedă toate calităţile oneste şi acționează cu duritate dacă ştie că e pentru binele  judetului   nostru. Alege să păstreze reputaţia cu conştiinţa de a promova ceea ce a făcut până acum,în Calitate  de  Primar     a reprezentat  ca    este corect pentru oameni şi faţă de sine promoveaza  oameni de character care meritat  cu prisosinta sa fie alesi de publicul Valcean in functia de PREFECT Popularitatea, excentricitatea, indrazneala sunt suficiente pentru ca cineva sa ajunga in postura de model pentru altii In multe cazuri asa se intampla. Ceva s-a rupt in coloana cervicala a acestui popor odata cu decimarea elitei interb
Prefectul Tiberiu Costea si subprefectul Sebastian Fârtat au mers în această dimineață la Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea și au donat sânge.

Prefectul Tiberiu Costea si subprefectul Sebastian Fârtat au mers în această dimineață la Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea și au donat sânge.

Actualitate, Social
  Este un gest prin care cei doi reprezentanți ai Guvernului în Vâlcea și-au dorit să-i îndemne și pe ceilalți vâlceni, respecând măsurile impuse pentru prevenirea și combarerea răspândirii infecției cu noul coronavirus, să îl urmeze. În spitalele din România este în continuare nevoie de sânge pentru salvarea vieților celor aflați în situații critice, iar la Vâlcea, unde și în condiții normale sunt puțini donatori, în prezent e deficit pe toate grupele sanguine. Astfel, toți cei care pot să doneze sunt rugați să meargă să facă acest gest nobil pentru semenii noștri. Programările se fac telefonic, la numărul de telefon 0350 420 504. Ascultați cu strictețe de sfaturile și indicațiile personalului Centrului de Transfuzii Sanguine și nu vă expuneți pe dumneavoastră și pe ce
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu: “Am sprijinit și vom sprijini în continuare Spitalul Județean de Urgență Vâlcea”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu: “Am sprijinit și vom sprijini în continuare Spitalul Județean de Urgență Vâlcea”

Dezvaluiri
  "În momentul în care ni se va solicita, vom găsi resursele necesare pentru a achiziționa un aparat medical de testare a noului coronavirus. În acest sens, am dispus măsuri și am pregătit un spațiu la Spitalul Vechi, în vecinătatea Secției de boli infecțioase. În ședința de miercuri, 25 martie 2020, voi propune consilierilor județeni alocarea sumei necesare achiziționării unui aparat de testare pentru coronavirus. Acesta va fi amplasat în spațiul pe care l-am pregătit la Spitalul Vechi, lângă Secția de boli infecțioase" - anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Radulescu.
Dosare penale pentru persoane din Călimăneşti şi Drăgăşani care au nesocotit obligativitatea izolării la domiciliu

Dosare penale pentru persoane din Călimăneşti şi Drăgăşani care au nesocotit obligativitatea izolării la domiciliu

Dezvaluiri
  Zilele trecute, un dosar penal a fost întocmit la Călimăneşti, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi fiind cei care instrumentează cauza, după ce organele de poliție judiciară din cadrul Poliției orașului Călimănești s-au autosesizat din oficiu. În fapt, în cauză s-a reținut că numita D.E.E., deși cunoștea faptul că soțul său S.I. s-a aflat pe teritoriul Italiei, într-una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, de unde a revenit la domiciliul comun în data de 09.03.2020, a ascuns această stare de fapt, nu a respectat măsurile de autoizolare la domiciliu și s-a deplasat în perioada 09.03.2020 – 20.03.2020 în diferite locuri publice, precum și la sediul unor instituții publice. Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliție judiciară di