Shadow

Day: December 18, 2020

SANT TIGAN DAR NU RECUNOSC SI MA DECLAR ROMAN

SANT TIGAN DAR NU RECUNOSC SI MA DECLAR ROMAN

Opinii
A nu vorbi tare în public și a nu vorbi urît acolo unde îți închipui că nu te înțelege nimeni, a nu te comporta ca o turmă ori ca un clan sau grup infractional o masă normală,romii au reuși să-si educa copiii așa încît să nu-i deranjeze pe cei din jur, au reusit sa se îmbrăce adecvat,sa foloseasca săpun și deodorant,sa fi decenti fără să para umili in fata romanilor au inceput sa cunoasca drepturile, dar și regulile cărora trebuie să se supuna , a învăța să se descurce nu de la romanii ci de la Europeni în limitele acestor reguli și nu în afara lor, toate astea și încă multe altele sînt lucruri încă departe de mulți romii . Și chiar dacă a fost parcursă o bună parte din drumul acesta al civilizării, pînă la liman mai e destul. Sigur, faptul că romii ar fi „vai de mama lor“ în Europ...
Ești Nemulțumit Romane

Ești Nemulțumit Romane

Opinii
Sigur, toate aceste cifre trebuie corelate și cu altele. Ele nu înseamnă că trăim în Valcea ca la Viena, nu, încă sîntem departe. Dar nu trebuie să uităm nici de la ce nivel am plecat, cît de mare era mizeria înainte de 1990. Ca astăzi îmi aduc aminte cum în acel an – 1990 – mă uitam la televizor la o emisiune despre magazine din Statele Unite. Era arătat un hipermarket aflat într-o zonă rurală, între mai multe localități, și se explicau complicațiile de aprovizionare și gestionare, avînd în vedere nenumăratele produse care se vindeau acolo. Priveam uluiți ecranul pe care defilau rafturile înțesate cu tot felul de pachete colorate. La noi, pe vremea aceea, magazinele aveau încă iz ceaușisto-comunist, chiar dacă alimentele de bază începuseră să se găsească mai regulat. Țin minte că ...
Rețetă tradițională – Sărmăluțe tradiționale ungurești

Rețetă tradițională – Sărmăluțe tradiționale ungurești

Sa halim bine
Ingrediente necesare: 1 kg carne de porc 200 g orez 4 cepe untură 2 căței de usturoi sare piper negru maghiran boia de ardei dulce 2 ouă 2 kg varză 400 g salam 800 g smântână făină 8 cotlete de porc Mod de preparare: 1. Pentru început, dăm carnea de porc prin mașina de tocat. 2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem ceapa mărunt. Orezul îl punem la fiert într-un vas cu apă. 3. Când sunt gata, amestecăm ingredientele menționate mai sus. Adăugăm condimentele, ouăle și amestecăm foarte bine. 4. Frunzele de varză le adăugăm într-un vas cu apă clototită. Le fierbem timp de 3-5 minute, pe urmă le așezăm pe un platou. 5. Aranjăm umplutură pe frunzele de varză și formăm sarmalele. 6. Tăiem o ceapă mărunt și o prăjim într-o tigaie încinsă...