Vrajeli adevarate

vrajeli• Pentru a cincea oară în ultimele şase luni, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director la Poliţia Locală. Concursul se organizează la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 5 aprilie 2016 (proba scrisă).

• În timpul desfăşurării festivităţii de lansare a candidaţilor liberali din Vâlcea pentru alegerilor locale, şefa liberalilor, Alina Ghorghiu, era atât de “conectată” la eveniment încât a stat cu ochii… numai pe smartphone, ingorând total discursurile sforăitoare ale celor trei B (Buican, Bulacu şi Blaga). Un alt minus care se poate imputa organizatorilor a fost alegerea locaţiei: sala Consiliului Judeţean Vâlcea s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi invitaţii, astfel că alte câteva zeci de liberali au stat două ore direct pe scări, în picioare sau în foaier, totul sub un aer sufocant.

• Exact cum anticipa “şopârlica” în urmă cu o lună s-a întâmplat zilele trecute: doi primari din PNL au făcut pasul către PSD, nemulţumiţi de aroganţa şi tupeul deputatului Cristian Buican. Cei doi primari sunt Mihai Rusie din Sineşti şi Petre Iordache din Ocnele Mari. Avem însă informaţii că “hemoragia” nu se va opri aici şi alţi 4 primari liberali vor migra către PSD, ALDE sau chiar către Partidul Ecologist al lui Mircia Gutău. Anunţurile oficiale vor fi făcute în aceste zile!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *