Ocupaţiile tradiţionale ale romilor

targulmestesugarilorrromi-696x522Eu obişnuiesc să caut partea bună a lucrurilor, căci dacă privim doar laturile negative, urâte o să sfârşim prin a spune că nimic nu este bun pe această lume, nimic nu este pe placul nostru.

Astfel am ajuns la concluzia că acest lucru este valabil şi pentru romi, OAMENII care fac parte din etnia foarte rău privită de români în primul rând. De ce? Pentru că sunt membri ai etniei care au furat, cerşit. Dar oare sunt singurii făptaşi, este scris în tradiţiile lor că fac doar ei acest lucru? Sub nicio formă, se aplică zicală: “orice pădure are uscăciunile ei.”

Am căutat în istoria lor şi au ocupaţii tradiţionale chiar frumoase, specifice doar lor, ocupaţii la care noi românii (nu extind la locuitorii alor ţări) am apelat mereu. Dar bineînţeles că ne este greu să căutăm şi partea frumoasă a lucrurilor. Este mult mai uşor să îi definim pe toţi după nişte exemple şi să mergem mai departe.

Şi dacă tot am menţionat faptul că au ocupaţii tradiţionale frumoase, se merită şi să scriu câte puţin despre ele.

Cea mai importantă ocupaţie tradiţională a romilor este prelucrarea metalelor. Prelucrarea fierului cuprinde specializarea pe meserii: fierăritul, lăcătuşeria, potcovăria, caretăria şi feroneria. Fierarul confecţionează unelte agricole, obiecte de uz casnic, elemente de fier pentru construcţii şi instalaţii. Lăcătuşul face şi repară lacăte, zăvoare, balamale, chei şi diferite tipuri de încuietori de uşi şi de porţi. Potcovarii potcovesc cai, boi şi măgari. Caretăria sau legatul căruţei constă în trasul şinelor pe roţi şi confecţionarea legăturile de fier ale căruţelor sau săniilor.

Tinichigeria, în cadrul căreia se confecţionează burlane, jgheaburi şi acoperişuri, este meseria practicată mai ales de romii gabori. De prelucrarea aramei se ocupă căldărarii. Aceştia confecţionează şi repară vase de aramă de uz gospodăresc (cazane de fiert ţuica, căldări, tăvi, tigăi) sau de cult (cristelniţe pentru botez, căldăruşa de Bobotează, pocalul bisericesc). Cea mai importantă tehnică de lucru este alămirea ţigănească, procedeu vechi, transmis în cadrul familiei şi ţinut secret, care cuprinde marea măiestrie a ciocănirii aramei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *