Cupa de Vest, ediţia a X-a / Fotbal între deţinuţi

Această activitate se va desfăşura între cinci echipe formate din 51 deţinuţi care execută pedepsele privative de libertate în cadrul Penitenciarelor Arad, Timişoara, Târgu Jiu, Oradea şi Deva, şi are ca obiective promovarea sportului, conferirea de utilitate timpului carceral şi crearea premiselor necesare reintegrării sociale a celor care au săvârşit infracţiuni. În acest sens este importantă participarea deţinuţilor la activităţi valorizatoare, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine, constituindu-se, în acelaşi timp, într-un bun prilej de învăţare şi exersare a conduitelor prosociale”, au comunicat organizatorii evenimentului. Penitenciarul Deva organizează pentru a doua oară acest eveniment.
La sfârşitul competiţiei, câştigătorii vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *