VRAJELI ADEVARATE

  • Încă de acum trei săptămâni, ziarul nostru a atras atenţia asupra înscenării mizerabile puse la cale de liberalii vâlceni în tot scandalul de la Centrul din Măciuca, care avea ca scop principal compromiterea imaginii preşedintelui Consiliului Judeţean, Costi Rădulescu, şi a conducerii DGASPC Vâlcea. Acum, parchetul judeţean a cercetat atent sesizările şi a descoperit că nici o acuzaţie nu se confirmă şi că totul a fost un joc politic gândit în „laboratoarele” PNL Vâlcea şi pus în aplicare de consilieri judeţeni galbeni, cu ajutorul unor „oameni de bine” din Bucureşti. Dar, cercetările Parchetului Vâlcea nu trebuie să se oprească aici, deoarece patru persoane din Centrul Măciuca au fost supuse la rele tratamente doar pentru a fi pozate câteva minute, iar cercetările penale ale procurorilor trebuie să înceapă în mod obligatoriu cu principalii vinovaţi de tot acest scandal!
  • Inspectoratul General al Poliţiei Române a cumpărat, printr-o procedură de licitaţie deschisă, paturi şi saltele pentru 26 de centre de reţinere şi arestare preventivă din ţară. Pentru furnizarea de saltele, IGPR a atribuit pe 27 februarie un contract societăţii Softmet SRL din Râmnicu Vâlcea, în valoare de peste 2,4 miliarde de lei vechi. Firma respectivă are sediu… într-un apartament din Ostroveni, nu are nici un angajat iar în anul 2015 a obţinut o cifră de afaceri de 2,1 miliarde de lei vechi, potrivit situaţiilor de la Ministerul Finanţelor.
  • Judecătorul imberb de la Consiliul Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu (fiul primarului din Govora, Mihai Mateescu) şi-a actualizat recent declaraţia de avere, din care aflăm că acesta a câştigat anul trecut din poziţia de preşedinte al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea circa 950 milioane de lei vechi, plus 100 milioane de lei vechi din cea de şef al Biroului Electoral de Circumscripţie Oteşani la alegerile locale. Bogdan Mateescu mai deţine un apartament în Băile Govora cumpărat în 2011, o maşină Mercedes, iar în anii 2011 şi 2013 a contractat credite bancare de 38.500 de euro şi 500 milioane de lei vechi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *