Romii acuză rasismul din DEX. Explicaţia incriminată: „Ţigan – epitet dat unei persoane cu apucături rele”

Câteva organizaţii ale romilor solicită modificarea unei definiţii din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Acestea sunt deranjate de una dintre explicaţiile alăturate substantivului „ţigan”: „Epitet dat unei persoane cu apucături rele”. 

Avem de-a face cu o identificare discriminatorie şi tendenţioasă, care promovează stereotipuri negative în legătură cu minoritatea romă, consideră reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, ai Asociaţiei Romilor „Egalitate de Şanse” Tulcea şi ai Asociaţiei ACCEPT. „Considerăm că echivalarea termenului „rom” cu termenul „ţigan” şi nespecificarea expresă a caracterului peiorativ şi popular al definiţiilor pentru termenul „ţigan,” omisiune care determină asocierea etniei rome cu criminalitatea (apucăturile rele) constituie o faptă de discriminare şi cauzează un prejudiciu grav şi cert minorităţii rome, aducând atingere demnităţii umane a persoanelor aparţinând acestei minorităţi. De asemenea, determină perpetuarea unor stereotipuri discriminatorii la nivelul populaţiei”, declară directorul executiv al Agenţiei „Împreună”, Gelu Duminică. Cele trei organizaţii cer Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *