Răniţii din accidentul de la Potârnicheşti, romi din Calvini. Micul Bercea Mondial, printre victime

Romii se aflau la Potârnicheşti ca să cumpere o maşină la mâna a doua. Priveau de pe marginea drumului către echipajele de la ambulanţă care îngrijeau răniţii dintr-un accident când, brusc, chiar ei au devenit victimele unui eveniment rutier.    Au fost izbiţi precum popicele de un Logan condus de o tânără, şofer profesionist, care a intrat în depăşirea unui TIR fără să fi apreciat corect distanţa faţă de maşinile de pe contrasens.    A tras de volan, s-a rotit şi a intrat cu partea laterală în grupul de romi, toţi membri ai clanului Oiţă, din Calvini, între care se afla şi minorul Bercea Mondial. Dintre victime, numai două au necesitat internare.   Cu picioarele rupte şi plini de julituri, răniţii din accident ameninţă că îşi fac singuri dreptate dacă poliţia nu o sancţionează pe tânăra şoferiţă. Spun că femeia a tras de volan ca să scape cu viaţă dintr-un eventual impact frontal cu maşinile de pe contrasens fără să îi pese de vieţile ţiganilor.    Martorii accidentului de luni spun că evenimentul putea să aibă un deznodământ mult mai grav, dacă intra frontal în maşinile de pe contrasens ori în grupul de romi. Pentru greşeala din trafic, Denisa Maria, tânăra care a produs accidentul, s-a ales cu dosar penal. Pentru mulţi este cu atât mai inexplicabilă eroarea comisă prin depăşirea autotrenului cu cât se ştie că tânăra este şofer profesionist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *