Shadow

Banca Mondială lansează o platformă pentru incluziunea romilor

Banca Mondială lansează Grupul de Dialog şi Cooperare pentru Incluziunea Romilor/Roma Sounding Board (RSB). Grupul va fi alcătuit dintr-un grup reprezentativ de organizaţii ale societăţii civile cu expertiză specifică în domeniul incluziunii socio-economice a romilor.
     Rolul – cheie al RSB este de a găsi domeniile care necesită o atenţie sporită din partea politicilor publice pentru romi, va oferi perspectivele comunităţilor rome, şi va propune posibile soluţii pentru a contribui la dezvoltarea şi întărirea incluziunii sociale a romilor. 
     În plus, RSB va contribui şi va propune recomandări cu privire la provocările specifice incluziunii romilor, parte a angajamentului Băncii Mondiale în România şi va pune accent pe problemele importante legate de abordarea acestor provocări, precum şi la dialogul actorilor relevanţi, relatează Hotnews.ro.
     Prin activitatea pe care o va desfăşura, RSB îşi propune promovarea egalităţii de drepturi şi a incluziunii socio-economice a romilor, inclusiv în special a femeilor şi fetelor rome, şi sprijinirea participării depline a acestora la dezvoltarea politică, socială şi economică a comunităţilor lor.
     Obiective cheie ale Grupului de Dialog şi Cooperare pentru Incluziunea Romilor/Roma Sounding Board (RSB):
     Se va concentra pe obstacolele cu care se confruntă comunităţile rome, va identifica nevoile şi va oferi recomandări care vor conduce la creştere şi incluziune;
     Va funcţiona ca o platformă pentru o comunicare mai eficace şi o participare a organizaţiilor societăţii civile care activează pentru agenda roma, a Băncii Mondiale şi a altor actori relevanţi;
     Va sprijini facilitarea unei mai bune diseminări a cunoştinţelor şi bunelor practici ce contribuie la incluziunea romilor în România;
     Oferă puncte de vedere şi sfaturi constructive privind elaborarea şi implementarea activităţilor din programul de ţară al Băncii Mondiale din România, relevante pentru agenda incluziunii romilor;
     Interacţionează cu comunităţile de romi, inclusiv cu organismele de advocacy existente şi cu alte persoane şi organizaţii, după caz, pentru a asigura accesul la o diversitate de puncte de vedere pentru programul de ţară al Băncii Mondiale din România şi pentru alţi actori relevanţi.
     RSB va fi alcătuit din opt organizaţii ale societăţii civile care activează la nivel naţional, dintre care şase vor fi organizaţii rome şi două non-rome, pro-rome, cu experienţă de lucru în/pentru comunităţile rome, precum şi opt organizaţii rome de la nivel local/regional (câte una pentru fiecare regiune a României). Membrii RSB vor fi selectaţi de Banca Mondială în urma unui apel de participare şi a unui proces transparent de selecţie, bazat pe criterii pre-stabilite. Primul grup de membri RSB vor avea un mandat de de 18 luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *