Discriminarea răneşte! – Grădiniţa, Școala și Spitalul

  “Când eram mai  mic – abia ne mutaserăm în Craiova şi încă nu pricepeam de ce nu se prea jucau copiii cu mine -, mama îmi tot spunea o poveste cu un urs brun care a ajuns în ţara urşilor albi. Pe scurt, ursul brun nu prea a fost apreciat acolo din cauza diferenţelor de pigment şi a rasismului sistemic. A dovedit însă că era de treabă, a prestat cu muncă şi, până la urmă, urşii albi l-au acceptat la ei în şatră. La sfârşit se lăsa cu un cântecel.” (Valeriu Nicolae, Week-end cu mama, Dilema veche, nr. 638, 12-18 mai 2016)
“Efectul negativ a fost nesiguranţa. Nu am ştiut nicicând dacă sunt îndeajuns de bun. Nu am fost nicicând sigur dacă voi fi sau nu acceptat ca fiind îndeajuns de deştept, de profesionist sau de român. Nu mi-am dat seama dacă trebuie să mai încerc sau să mă opresc din a încerca. Nu am ştiut de multe ori dacă evaluarea mea a fost una bazată pe culoarea pielii sau pe ceea ce ştiam sau ceea ce am făcut.” (Valeriu Nicolae, Auraş, Dilema veche, nr. 686, 13-19 aprilie 2017)


Refuz să accept în apropierea mea oameni care judecă calitatea unui individ prin prisma apartenenţei etnice sau a altor caracteristici de acest tip. Pur şi simplu nu mă interesează etnia în relaţiile interumane. Nu cred că cineva, doar prin identitatea sa etnică, ar putea fi mai bun sau mai rău ca om. În acelaşi timp însă nu pot să nu realizez cât de des, în realitatea cotidiană a tuturor, detaliile unui destin pot fi determinate de acest fel de amănunte. Însă vreau să cred că, dacă am fi puşi, măcar din timp în timp, să reflectăm asupra existenţei alterităţii, fiecare dintre noi am realiza cât suntem de nepăsători faţă de ceilalţi şi ce mult ar putea însemna pentru oricine să nu fie tratat ca diferit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *