Oamenii care ne arată cât de mult greșesc cei care spun că „țiganii nu muncesc”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hagi Stoican are 32 de ani. S-a născut într-o comunitate săracă de romi din satul Ocolna, județul Dolj, o localitate aflată în sudul Câmpiei Române. De mic i-a plăcut să învețe, chiar dacă nu a mers la grădiniță, iar în clasa I nu știa o boabă de română.

„În clasa I a trebuit să învăț limba română în loc de noțiunile de bază”, își amintește Hagi.

A făcut apoi școala profesională din comuna Amărăștii de Jos: „La început colegii m-au respins din cauza etniei, mă jigneau. Un profesor i-a auzit și le-a zis: <Față de voi vorbește și mai civilizat, e mai educat și vine mai îngrijit>”. La finalul celor 4 ani, Hagi a luat și examenul de Bacalaureat, lucru rar întâlnit printre locuitorii din Ocolna.

Familia sa a lucrat dintotdeauna în agricultură. Tatăl său a fost tractorist, iar el și frații săi se ocupau de cultivarea pepenilor (satul Ocolna se află la numai 11 kilometri de Dăbuleni, zonă faimoasă pentru pepeni). Problema era însă că fiecare dintre membrii familiei avea în arendă câte o bucățică mică de teren, așa că nu aveau putere să se impună pe piață. Însă cu ajutorul unei finanțări primite din partea guvernului elvețian prin intermediul proiectului Zefir, Hagi, cei 3 frați ai săi și tatăl lor, Costel Stoican, au înființat o cooperativă, iar acum lucrează pământul împreună.

Cooperativa se numește „Bostanii lui Stoican”, a luat naștere anul acesta, și este condusă de Hagi, care este președinte și administrator. Următorul pas este ca noua entitate juridică să cumpere pământ cu acte.

Cooperativa cultivă acum, în total, 7-8 hectare de pământ. În luna aprilie, toată familia se mută la câmp, unde ridică un fel de gospodărie de vară, cu bucătărie, coteț pentru păsări, câini de pază, corturi și paturi de dormit. Până iunie stau toți aici, cu neveste, copii, mătuși și alte rude. Femeile taie păsări, gătesc, fac ciorbe, pun masa, spală vasele, dar ajută și la muncile câmpului. La cules de pepeni merg toți cei 4 frați împreună cu soțiile lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *