Shadow

De ce şi în ce fel sunt romii împărţiţi în neamuri?

 

 

 

În ultimele decenii, tot mai mulţi ţigani şi-au uitat sau au ajuns să ignore tribul de care aparţin. O treime dintre romii care trăiesc în România nu se mai definesc ca membri ai unor neamuri anume – arăta o cercetare din 1992 coordonată de sociologii Elena Zamfir şi Cătălin Zamfir.
Unele neamuri – cum sunt netoţii sau ciurarii – au dispărut aproape complet. Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%).
Cum în India străveche profesia era de regulă moştenită şi practicată în familie – secretele meseriei fiind transmise din tată în fiu , majoritatea neamurilor de romi s-au constituit, unele începând chiar din vremea migraţiei spre Europa, în jurul diverselor îndeletniciri cu care ţiganii îşi câştigau traiul.
„Neamurile de romi reprezintă o europenizare a organizării tradiţionale din vechea Indie, prin trecerea în prim-plan a corporaţiilor meseriaşilor indieni, care au înlocuit vechile canoane şi precepte ale castelor, devenite anacronice şi inoperante social“ – spune dr. Vasile Burtea.
Geambaşii
Ocupaţie: Comerţul cu cai.
Istoric: Deşi aproape dispărut, neamul lor a înregistrat un uşor reviriment în ultimii 15 ani prin judeţele Arad, Braşov sau Brăila.
Specific: Au fost şi rămân specialişti în „întinerirea“ şi vindecarea cailor.
Vătraşii
Ocupaţie: Diverse munci pe lângă curţile boiereşti sau mănăstiri; agricultura.
Istoric: Ţiganii de „vatră“ au fost legaţi de pământ dinainte de dezrobire şi de reforma agrară din 1864. După emancipare, mulţi ţigani fără meserie şi fără lot au intrat în familia vătraşilor.
Specific: Romii „de vatră“ şi-au pierdut primii modul de viaţă tradiţional şi limba.
(va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *