Activităţi socio-educative în satul Ponorâta, un sat de romi ce trăiesc într-o sărăcie lucie.

De curând, o parte din tinerii Parohiei Greco-Catolice ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Beclean şi membri ai Grupului Marian de Evanghelizare, după ce în această vară au organizat mai multe activităţi socio-educative cum ar fi Joia Bucuriei, în fiecare săptămână sau vizite în diverse centre sociale, şi-au luat inima în dinţi şi trecând peste toate prejudecăţile au mers în satul Ponorâta, un sat de romi ce trăiesc într-o sărăcie lucie.
Activităţile au început printr-un mic joc de cunoaştere, după care bucuria jocului şi entuziasmul întâlnirii au transformat ziua într-o zi minunată atât pentru gazde cât şi pentru oaspeţi. Treptat prejudecăţile au dispărut şi iubirea făţească şi-a făcut loc în sufletele tuturor. Prânzul a fost o ocazie de părtăşie, iar pentru unii copii din sat, din păcate, unica ocazie de a mânca astăzi. După prânz tinerii beclenari au vizitat familiile celor peste 90 de copii cu care s-au jucat, pentru a le cunoaşte bucuriile şi necazurile, pentru a descoperi şi mai mult această ”altă lume” pe care până acum au ignorat-o. La final copiii şi tinerii au mers în cimitirul localităţii unde a avut loc un moment de rugăciune, iar la plecare lacrimile din ochişorii mici şi nevinovaţi întăreau invitaţiile de a ne reîntoarce.

Câteva mărturii ale tinerilor:

A. V. – Îmi aduc aminte de o discuţie din timpul orei de cateheză, când am aflat că 80% din resursele pământului sunt folosite de 3 miliarde dintre oameni în timp ce ceilalţi 4 mliarde folosesc doar 20% din ceea ce pământul produce. Părea incredibil, dar azi am văzut cu ochii mei că sunt oameni care trăiesc, aş spune, din nimic. Nu e corect. Aruncăm atâtea lucruri, avem mofturi şi fiţe, ori aceşti copii se bucură cu puţin. A fost o lecţie. Le mulţumesc din suflet că ne-au primit, că am putut înţelege ce este viaţa, propria-mi viaţă. Mă voi ruga pentru ei, iar atunci când voi putea mă voi întoarce.

A. S. – Avem tendinţa să ne plângem, să le spunem părinţilor că nu avem, că nu ne dau, dar după ziua de azi am înţeles că avem prea mult, mult mai mult decât avem nevoie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi părinţilor mei.

A. M. – M-am simţit inferior acelor copii, ei zâmbesc soarelui, poate singura lor mângăiere, eu am nevoie de atâtea lucruri materiale…

I. M. – În urmă cu câţiva ani am fost, tot cu Grupul Marian de Evanghelizare şi părintele Alin, la Târlişua unde a avut loc o viitură ce s-a soldat cu 10 morţi şi foarte multe case dărâmate sau inundate. Mi-a fost milă de acei oameni, dar simţeam că au puterea necesară să se ridice şi să depăşească momentul, însă aceşti copii nevinovaţi n-au nici o putere… Ceva trebuie făcut…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *