Shadow

La Therme nu pot intra ţiganii

 

 

Potrivit lui Asztalos Csaba, două familii au sesizat CNCD că au fost discriminate în momentul în care au încercat să intre în centrul Therme. Potrivit sesizărilor, membri ai acestor familii au spus că stăteau la coadă pentru a-şi achiziţiona bilete pentru a intra în centrul Therme, moment în care un grup de zece agenţi de pază i-ar fi scos de la coadă şi le-ar fi explicat că nu pot să intre. Persoanele respective spun că au solicitat să stea de vorbă cu cineva din conducerea centrului Therme pentru a li se da o explicaţie, dar li s-a spus că nu este nimeni din conducere acolo. Ulterior, li s-ar fi cerut să plece. Printre persoanele care au sesizat CNCD în acest caz se numără şi Mihai Neacşu, directorul Centrului Naţional de Cultură al Romilor.
Bine, ştiu că iniţial, citind că e vorba de ţigani, eşti tentat să zici bravo bă, bine le face. Nu de alta, dar suntem români buni, blânzi şi primitori, de aia.
Eu aş fi curios să fie publicate înregistrările de securitate din acel moment.
Pentru că, iertată fie-mi îndrăzneala, nu am pic de încredere în paznicii supranumiţi badigarzi de la diversele locaţii cu pază din Bucureşti. Amintiţi-vă de gunoierii din Club A… Aş dori să vedem şi să auzim ce s-a întâmplat în acel moment. Pentru că, în primul rând, oamenii se duc să se distreze, nu poţi să dai afară oameni, fie ei şi ţigani, pentru că râd sau sunt gălăgioşi când se duc la ştrand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *