Romii: grup social sau minoritate etnică?

 

În mentalul colectiv, romii sînt fie foarte săraci (cerşetorii), fie foarte bogaţi (cei cu „palate“ şi „maneliştii“). Între cele două categorii, pentru foarte mulţi din jurul nostru nu e nimic, toţi romii care muncesc, studiază, plătesc taxe şi locuiesc oriunde printre ceilalţi fiind total invizibili atît pentru societatea românească, cît şi, paradoxal, pentru leadership-ul rom. Nevoile lor, chiar dacă există şi ţin mai degrabă de respectarea drepturilor culturale, egalitate de şanse, stimă de sine şi autorealizare, sînt ignorate şi nu sînt cuprinse de discursul nimănui. A fi rom/ţigan era definit, pînă de curînd, ca un „epitet acordat unei persoane cu apucături rele“ (DEX, 2013), acest lucru fiind posibil şi din cauza unui mod profund deficitar de reprezentare a intereselor etnice pus în practică de societatea civilă şi politică romă.
Incapabili să dezvolte o viziune modernă de dezvoltare a minorităţii şi deturnată de mediocri, fără a-şi propune să coaguleze masa de votanţi romi care să-şi voteze propriii candidaţi (de altfel, este şi foarte greu ca cineva care trăieşte de sute de ani la marginea societăţii să aibă stima de sine suficient de dezvoltată astfel încît să se exprime, în spaţiul politic, etnico-identitar), foarte uşor de „cumpărat“ cu mici atenţii oferite în perioada alegerilor, liderii politici ai romilor sînt percepuţi ca fiind nişte „vătafi“ capabili să-i controleze pe cei ce sînt consideraţi „sălbatici“. Acest fel de a reprezenta interesele romilor a adus cu sine schimbări minore ale situaţiei existente la nivelul comunităţilor locale, mediul politic românesc fiind conştient că-şi poate cumpăra votanţii aruncînd ciozvîrte doar în perioada alegerilor.
În mentalul colectiv, romii sînt fie foarte săraci (cerşetorii), fie foarte bogaţi (cei cu „palate“ şi „maneliştii“). Între cele două categorii, pentru foarte mulţi din jurul nostru nu e nimic, toţi romii care muncesc, studiază, plătesc taxe şi locuiesc oriunde printre ceilalţi fiind total invizibili atît pentru societatea românească, cît şi, paradoxal, pentru leadership-ul rom. Nevoile lor, chiar dacă există şi ţin mai degrabă de respectarea drepturilor culturale, egalitate de şanse, stimă de sine şi autorealizare, sînt ignorate şi nu sînt cuprinse de discursul nimănui. A fi rom/ţigan era definit, pînă de curînd, ca un „epitet acordat unei persoane cu apucături rele“ (DEX, 2013), acest lucru fiind posibil şi din cauza unui mod profund deficitar de reprezentare a intereselor etnice pus în practică de societatea civilă şi politică romă.
Incapabili să dezvolte o viziune modernă de dezvoltare a minorităţii şi deturnată de mediocri, fără a-şi propune să coaguleze masa de votanţi romi care să-şi voteze propriii candidaţi (de altfel, este şi foarte greu ca cineva care trăieşte de sute de ani la marginea societăţii să aibă stima de sine suficient de dezvoltată astfel încît să se exprime, în spaţiul politic, etnico-identitar), foarte uşor de „cumpărat“ cu mici atenţii oferite în perioada alegerilor, liderii politici ai romilor sînt percepuţi ca fiind nişte „vătafi“ capabili să-i controleze pe cei ce sînt consideraţi „sălbatici“. Acest fel de a reprezenta interesele romilor a adus cu sine schimbări minore ale situaţiei existente la nivelul comunităţilor locale, mediul politic românesc fiind conştient că-şi poate cumpăra votanţii aruncînd ciozvîrte doar în perioada alegerilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *