Shadow

Cum s-a ales praful şi pulberea de averile comunităţilor bogate de romi din sudul Moldovei

 

 

 

Unii dintre membrii comunităţilor bogate de romi din Galaţi au ajuns să muncească pentru venitul minim garantat, după ce afacerile le-au fost închise pentru fraude fiscale şi înşelăciuni de zeci de milioane de euro, iar mulţi patroni au ajuns la închisoare. Imensele palate în stil oriental par acum părăsite.A intrat sărăcia în proprietarii de palate rome din localităţile din sudul Moldovei. După ce, ani la rândul, comunităţile de romi din Iveşti şi Lieşti (judeţul Galaţi) s-au fălit cu averile lor impresionate, de milioane de euro, recesiunea economică, Fiscul şi Justiţia au făcut prăpăd: sutele de palate şi-au pierdut strălucirea de odinioară şi par nelocuite, în vreme ce mulţi dintre proprietari au de ispăşit pedepse grele cu închisoarea pentru evaziune, înşelăciune sau fals. Pentru prima oară de la Revoluţie, romii de la Iveşti au pus ochii pe venitul minim garantat, pe uliţele aşezării fiind văzute grupuri de femei, îmbrăcate în haine tradiţionale, trebăluind cu sapa şi grebla pentru a obţine indemnizaţia alocată persoanelor sărace prin celebra Lege 416. Afaceri cu fier şi patroni de carton Nu mai este niciun secret că spiritul antreprenorial a pătruns adânc în sufletul comunităţii rome din judeţul Galaţi. În ultimele decenii, membrii clanului Stănescu au înfiinţat, la Iveşti, Galaţi, Lieşti şi Tecuci, peste 3.000 de SRL-uri prin care au derulat (la vedere, fără a socoti tranzaţiile neînregistrate) afaceri de sute de milioane de euro. În mare parte, tranzacţiile sunt cu fier vechi şi alte metale. Din păcate, apetitul pentru afaceri al membrilor comunităţii a generat un adevărat dezmăţ fiscal. Peste 80% dintre firmele patronate de oamenii de afaceri romi au fost prinse făcând evaziune fiscală, paguba produsă bugetului de stat, dar şi unor alte firme private, ridicându-se la o sumă ameţitoare: peste 20 milioane de euro doar în ultimii cinci ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *