Gaborii cu pălărie

 

Klara e îndrăgostită de croitorie. Face haine tradiţionale ţigăneşti, la comandă sau din proprie iniţiativă, pe care le vinde cu ajutorul unei pagini de Facebook. Stă multe ore pe zi în holişorul îngust unde şi-a instalat o veche maşină de cusut „Ileana“. Merge mai încet, dar maşinile noi „nu duc toate materialele“. Face fuste, şorţuri, cămăşi, genţi, dar şi garnituri de pat şi draperii. Fustele se dau cel mai bine, însă o fustă îi ia cam două zile de muncă, a cîte opt ore. E migălos, îmi explică Klara, „două pliuri, un cui…“. Din nouă metri de material trebuie să ajungă la 65 de centimetri. Iar apoi urmează călcatul, cu grija fiecărui pliu. Pentru o fustă cu şorţ, portul complet, foloseşte 12-15 metri de material. „Pentru cele mai plinuţe, 15“, glumeşte Klara. „Iar femeile rome se poartă plinuţe, cu forme“, adaugă ea chicotind.

„Am cumpărători de toate felurile, şi romi, şi nu. Îmi place să lucrez mai mult cu turiştii. Ţiganii nu au chestia asta cu îmi dai măsurătorile şi eu ţi le trimit prin poştă. E o chestie nouă pentru ei.“ Pe pagina ei, Klara oferă livrarea la domiciliu cu plata ramburs. Dar de prea multe ori se loveşte de întrebarea „Ce e aia ramburs?“. I-ar plăcea să se extindă, să-şi deschidă un magazin, să reuşească să cîştige mai mult decît puţinul de acum. „Prima dată a fost doar hobby, îmi place să cos, să mă joc cu materialele. Dar vreau să mai cîştig şi eu un ban, aşa că am combinat plăcutul cu utilul.“

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *