„CERŞETORII sunt ca URŞII din Sinaia”. DECLARAŢIE ŞOCANTĂ a unui ŞEF din POLIŢIE

 

Un şef de Poliţie Rurarlă, din Târgu Neamţ, a făcut o declaraţie şocantă, la o întâlnire în care se căutau soluţii pentru eradicarea fenomenului cerşetoriei. În sala de şedinţe a Consiliului Local Târgu-Neamţ, comisarul şef Neculai Preda a declarat că „aşa cum şi urşii din Sinaia coboară la poalele pădurii şi mănâncă din gunoaie, aşa şi romii nu se vor opri din cerşit”.
Şeful Poliţiei Rurale din oraşul Târgu Neamţ, comisar şef Neculai Preda, a lăsat auditoriul cu gura căscată atunci când a declarat, despre romi, că „cerşetoria este o sursă de subzistenţă pentru ei şi niciodată nu poţi să-l convingi pe un rom să nu cerşească”. În prezenţa primarului Daniel Harpa, a viceprimarului Vasile Apopei, a lui Costinel Vlad, comandantul Poliţiei Târgu-Neamţ, a lui Carol Adam, şeful Serviciului de Ordine Publică Neamţ, a şefilor de la Poliţia Locală, reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi a lui Daniel Răducanu. reprezentantul Prefecturii Neamţ din postura de consilier pe problemele rromilor, Neculai Preda a spus: „Mă ocup de această zonă de vreo 20 de ani. În ultimii 10 ani această comunitate de romi s-a dublat, iar unii dintre ei au domiciliul la Bucureşti, la Târgu-Neamţ sau la Ştefan cel Mare. Cerşetoria este o sursă de subzistenţă pentru ei şi niciodată nu poţi să-l convingi pe un rom să nu cerşească. Aşa cum şi urşii din Sinaia coboară la poalele pădurii şi mănâncă din gunoaie, aşa şi romii nu se vor opri din cerşit. Dacă cei de la Asistenţa Socială vor găsi o metodă prin care să li se ofere mâncare măcar dimineaţa, ar fi bine, dacă nu aceşti minori vor fi trimişi în continuare la cerşit. Primăria să le facă o cantină, să le ofere mâncare”.
Disputa pe tema cerşetoriei survine la scurt timp după ce un puşti din zonă a scuipat şi îmbrâncit o turistă care venise să viziteze Cetatea Neamţului şi a refuzat să îi dea bani. „Din păcate legislaţia actuală nu ne ajută să combatem cerşetoria. Majoritatea cerşetorilor sunt minori, iar părinţii lor îi încurajează să cerşească. Trebuie să sensibilizăm şi cetăţenii să nu le mai dea bani şi să nu mai încurajeze cerşetoria”, a pus punctul pe “i” primarul Daniel Harpa.
La rândul saău, şeful Poliţiei Locale Târgu Neamţ, Florin Tofan, a explicat: „Colaborăm cu Poliţia Naţională prin patrule mixte, dar şi cu Direcţia de Asistenţă Socială sau cu Poliţia Locală din Vânători. 70% dintre amenzile date de noi sunt pe cerşetorie. Mai mult decât ne permite legea nu putem acţiona. ÎI aducem la primărie, îi identificăm, chiar i-am şi amprentat, dar fenomenul ia amploare. Poate nu ar fi rău să se ia măsuri chiar de cineva din sânul comunităţii rome din Vânători. Chiar avem un dosar pe numele lui Trandafir Bistriceanu care încurajează acest fenomen în rândul minorilor romi din Vânători”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *