Peste 5 milioane de euro pentru tiganii din Dallas, Cicoarei si Cantemir

 

Un proiect in valoare de peste 5 milioane de euro care urmareste dezvoltarea populatiei rome aflate in risc de saracie va fi depus spre finantare prin intermediul Programului Operational Capital Uman 2014-2020. Proiectul este initiat de Asociatia Centrul Romilor pentru Integrare, Studii si Solidaritate în Dezvoltare Comunitara si se refera la aplicarea de “Masuri integrate pentru o societate incluziva si urmareste reducerea numarului de comunitati marginalizate în care exista populatie apartinând minoritatii rome aflate în risc de saracie si excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate.
Concret, sunt vizate comunitatile marginalizate din cartierele “Dallas”, Cicoarei si Cantemir din municipiul Iasi. “La nivelul proiectului sunt dezvoltate sase pachete de activitati integrate menite sa creeze un program pilot de interventie pentru reducerea riscului de saracie si excluziune sociala pentru 560 de persoane, din care aproximativ 60 la suta sunt de etnie roma”, au precizat reprezentantii municipalitatii iesene.
Proiectul urmeaza a fi depus spre finantare prin intermediul Programului Operational Capital Uman 2014-2020, iar bugetul total al proiectului este de 26.603.631 lei, Municipiul Iasi urmând a aloca 935.400 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *