Mahala aproape de centrul oraşului

 

Cinci familii de romi, adică 29 de persoane dintre care 18 copiii cu vârste curpinse într un an şi 14 ani, îşi duc traiul în trei camere şi o bucătărie, într-o mizerie greu de descris în cuvinte. Deşi casa este foarte aproape de centrul oraşului, aceasta nu este racoradată nici la reţeaua de apă, nici la cea de gaze. Curtea este plină de gunoaie, resturi de îmbrăcăminte şi de copii dezbrăcaţi şi desculţi, care mănâncă ce apucă. Într-un colţ al curţii este o toaletă săpată în pământ, iar în altul una dintre familii şi-a construit o bucătărie în care să trăiască cu cei patru copii. „Trăim din alocaţia copiilor şi îi trimit cu ghiozdanele goale la şcoală, mănâncă din mila profesorilor. Apă nu avem, mai luăm de le vecinii care îşi mai fac milă să ne dea. Trăim cum putem”, ne-a spus Mihaela, una dintre locatarele imobilului de pe strada Victoriei. Potrivit vecinilor, casa a fost construită în anul 1875 de către un general neamţ, a fost revendicată în instanţă la un moment dat, dar moştenitorii generalului au cedat-o în favoarea Primăriei Buzău. Acum romii care locuiesc aici au mai multe contracte de închiriere, dar nu au mai plătit de mai bine de cinci ani niciun leu din chiria către Primărie. „Am primit somaţie de la Primărie şi în cinci zile trebuie să plecăm din casă. Unde să ne ducem noi cu atâţia copii”, ni s-a plâns Marian, un alt locatar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *