„Biserica ţiganilor a fost clădită din slănină şi aşezată în calea câinilor“, ziceau românii despre ţigani. Saşii transilvăneni au răspândit cu plăcere această zicală românească, scrie Lavinia Betea pentru
Recensămintele postcomuniste n-au făcut lumină asupra numărului cetăţenilor români de etnie rromă. Undeva între 700.000 şi trei milioane de persoane, apreciază diverse surse minoritatea care şi-a extins caracteristicile asupra reprezentării „românului” în străinătate. Dintre toate statele Europei Centrale şi de Răsărit, România este ţara cu cei mai mulţi cetăţeni de etnie rromă.Prin deciziile luate de Maria Tereza (în 1768 şi 1773) şi de Iosif al II-lea (1782) s-a dus o politică dură de asimilare şi sedentarizare a ţiganilor transilvăneni, subliniază cercetătoarea Emmanuelle Pons („Ţiganii din România, o minoritate în tranziţie”, Compania, Bucureşti, 1999). Li s-a interzis să mai locuiască în bordeie şi chiar să-şi mai vorbească limba proprie. Prin poruncă împărătească, li se cerea să-şi clădească locuinţe şi să vorbească graiul celorlalţi din partea locului. Nu aveau voie nici să circule dintr-un comitat
într-altul fără învoirea autorităţilor. Li s-a impus să nu mai umble despuiaţi, să nu mai posede cai şi să nu mai doarmă claie peste grămadă – copii şi tineri, de ambele sexe, împreună. Au fost luaţi copii de ţigani din familiile lor şi daţi în plasament familiilor de altă etnie sau la orfelinate. Li se impune chiar educaţie religioasă.
În Transilvania, ţiganii au trecut la ortodoxism mai ales în părţile Sibiului.