Rolul femeilor roma în viaţa publică şi familială. O perspectivă de gen

 

Având în vedere faptul că romii sunt, în general, o populaţie săracă şi deseori marginalizată, aceştia au continuat să aibă un stil de viaţă tradiţional, care şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie[1], dar şi asupra rolurilor pe care membrii familie le îndeplinesc în societate. Studiile realizate până în prezent[2] indică faptul că romii trăiesc, în cele mai multe cazuri, în familii extinse, se căsătoresc la vârste timpurii şi au un număr mai mare de copii, în comparaţie cu populaţia majoritară. Aceste aspecte îşi pun amprenta atât asupra statutului femeii în cadrul familie cât şi asupra implicării sociale a acesteia, în principal asupra participării la şcolarizare şi accesului pe piaţa muncii.
Într-o cercetare mai amplă, care a avut ca scop identificarea caracteristicilor comunităţilor rome tradiţionale, comparativ cu cele non-tradiţionale, am surprins, de asemenea, aspecte privind rolurile de gen în familia romă, cu accent pe rolul femeii roma în viaţa publică şi familială, aspecte pe care intenţionăm să le prezentăm în lucrarea de faţă. Am considerat că acest studiu este compatibil cu o abordare de tip calitativ, urmărindu-se „descrierea şi explicarea propriilor realităţi de către grupul însuşi”
În studiul de faţă am avut în vedere familia extinsă deoarece, aşa cum afirmă Delia Grigore la romi comunitatea însăşi este o familie extinsă, bazată pe trei tipuri de rudenie: sangvină, prin alianţă şi prin afinitate. „Familia de romi este, de fapt, comunitatea, prin sistemul de relaţii de înrudire culturală („phralipe”), fapt pentru care o putem numi familie comunitară”.
Astfel unitatea de analiză în cercetarea de faţă a fost reprezentată de familie. Eşantionul utilizat a fost împărţit în două categorii de subiecţi, din mediul rural şi mediul urban, care la rândul lor au fost împărţite în două grupuri în funcţie de apartenenţa la neam: neamuri foste nomade (respectiv în cercetarea de faţă am cuprins neamul romilor căldărari) şi neamuri sedentare (ne-am oprit la neamul romilor de mătase şi la cel al rudarilor). Din universul populaţiei am selectat un grup de persoane care am considerat că întruneşte caracteristica de reprezentativitate pentru ansamblul populaţiei studiate. Deoarece familiile sunt structurate într-un anumit fel, membrii lor pot fi subdivizaţi după anumite criterii: vârstă, sex, mediul de rezidenţă, neamul de apartenenţă, poziţia în cadrul familiei, poziţia în cadrul comunităţii. De aceea au fost intervievate persoane atât de sex masculin cât şi de sex feminin, din mediul rural şi urban, care aparţin neamurilor sedentare (romi de mătase, rudari) şi celor foste nomade (căldărari), de vârste diferite, de la 20 la 77 de ani, unele persoane fiind considerate de membrii comunităţi ca având statutul de lideri.
Referitor la cele prezentate anterior trebuie să aducem următoarele precizări: romii de mătase şi rudarii sau băiaşii aparţin neamurilor sedentare, iar căldărarii neamurilor foste nomade. În mod intenţionat, am cuprins în eşantion mai multe familii de romi care aparţin neamurilor foste nomade, decât cele sedentare, având în vedere faptul că dorim să studiem obiceiurile şi tradiţiile rome, aspecte pe care le întâlnim într-o mai mare măsură la neamurile foste-nomade.
Romii de mătase sunt romii din Transilvania, care se ocupau cu comercializarea covoarelor şi mătăsii. La această denumire au contribuit şi manierele lor mai elevate, pe care le-au dobândit datorită drumurilor lungi peste hotarele ţării şi contactelor cu clienţi ce proveneau dintr-o lume mai stilată[6]. Un alt neam sedentar care a fost cuprins în analiza noastră este cel al rudarilor. Aceştia se ocupă cu prelucrarea lemnului moale de alun, salcâm, tei, plop, salcie, arin sau răchită din care confecţionează mături, corfe, coşuri, ciubere, coveţi, furci, fuse, linguri, străchini, albii, cârlige de rufe, lăzi de zestre, cufere, greble, umeraşe, suveici, războaie pentru ţesut, funduri pentru tăiat alimente, casete şi scrinuri.
Ultimul neam de romi cuprins în studiul de faţă este reprezentat de neamul fost nomad al căldărarilor. Romii căldărari sunt răspândiţi în zona Olteniei în judeţele: Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi, dar şi în zona Transilvaniei, în Sibiu şi Alba-Iulia. Ei se ocupă cu confecţionarea de căldări, cazane de ţuică, tăvi pentru brânză, tigăi, oale, alambicuri, obiectelor de podoabă sau de cult, sfeşnice, tăvi, ibrice, pahare din tablă de aramă sau alamă, cupru sau inox. Căldărarii au avut o lungă viaţă nomadă, au locuit în corturi şi au folosit ca principal material de lucru tabla de aramă sau alamă. Căldărarii îşi păstrează şi astăzi portul şi obiceiurile caracteristice neamului.
Ca metodă de colectare a datelor am optat pentru metoda interviului semistructurat, deoarece am considerat că această metodă serveşte în cea mai mare măsură scopului cercetării şi în acelaşi timp ne permite să surpindem în profunzime realitatea cercetată. În cadrul acestei metode, intervievatorul dispune de o serie de întrebări care îi servesc drept ghid şi pe care nu le pune într-o ordine strictă, ci în funcţie de fluxul conversaţional şi al reacţiilor interlocutorului său. Pe cât posibil el va lăsa pe intervievat să se exprime liber, în termenii care îi convin şi în succesiunea pe care o doreşte. Rolul intervievatorului este acela de a focaliza discuţia spre tematicile studiate, punând întrebările adecvate în momentele propice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *