Trupul neînsufleţit al lui FLORIN CIOABĂ a fost adus în România

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, marţi seară, în România, cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul “Henri Coandă”, înmormântarea urmând să aibă loc vineri, la Sibiu, după cum a precizat fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă.

Mădălin Voicu a confirmat, pentru Realitatea TV, faptul că înmormântarea lui Florin Cioabă va avea loc vineri.

Potrivit familiei Cioabă, înmormântarea va urma tradiţiile: sicriul va fi aşezat în curtea gospodăriei, iar femeile nu vor avea voie să treacă prin faţa acestuia, nici să gătească sau să se spele.
Fiul lui Florin Cioabă, Daniel, a explicat că în jurul orei 12-1 tot cortegiul va pleca către Sibiu. Până atunci trupul va fi dus la o firmă care se va ocupa de îmbălsămare. Fiul lui Cioabă a confirmat că s-au plătit 15.000 de euro pentru factura de la spital şi că mai există o factură de 22.000 de euro care reprezintă costul medicamentelor. “Nu este nevoie de asigurare, dânsul era un prosper om de afaceri şi are economiile lui proprii. Noi nu avem nicio pretenţie, s-au vehiculat doar minciuni. Am cerut ajutor consular”, a explicat fiul lui Cioabă.
Printre cei care au aşteptat, la aeroport, repatrierea trupului neînsufleţit al lui Cioabă s-au numărat deputatul Mădălin Voicu, pastorul Călin Ioan, de la Biserica Penticostală Evanghelia din cartierul bucureştean Ferentari, şi alţi reprezentanţi ai comunităţii romilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *