Preţul ţiganilor

 

Adesea robii ţigani erau schimbaţi în natură. Viaţa unui “ţigan” este echivalată de două mânăstiri la “100 vedre de vin”, cantitate probabil suficientă sfinţilor părinţi ce avuseseră o recoltă proastă de struguri şi poate că le lipsea vinul de împărtăşanie, iar a altuia cu o iapă cu şa, frâu şi mânz. Tot cam pe la începutul secolului al XVII-lea, o ţigancă este înlocuită prin schimb cu un cal bun, echivalentul a 4000 de aspri. Nu au lipsit nici schimburile pe boi, vaci etc.
În evoluţia lui, preţul mediu al robilor ţigani înregistrează o creştere semnificativă începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, cantitatea de grame argint pe care cumpărătorii trebuiau să o plătească pentru un sclav crescând de la 366 grame în 1593 la 1299 grame în 1653. Perioade de scădere uşoară a preţului se înregistrează doar la începutul secolului următor, pe fondul domniei lui Radu Şerban. Mai înainte însă, perioada de creştere corespunde războiului din vremea lui Mihai Viteazul, lupte pentru domnie şi robiri ale turcilor şi tătarilor. Oamenii părăsesc satele generând o acută lipsă a mâinii de lucru, uneltele de muncă se pierd, având ca rezultat scăderea producţiei şi a productivităţii muncii. La 1602 este semnalată o foamete atât de mare încât mureau oamenii pe drumuri. În aceste condiţii, apariţia epidemiilor nu mai este un lucru neobişnuit, ciuma din 1603 fâcând adevărate ravagii. Toate acestea au dus la scăderea simţitoare a populaţiei în raport cu ultima perioadă a secolului al XVI-lea.
Preţul robilor calificaţi
Într-un studiu asupra preţurilor din Ţara Românească, găsim trei mari categorii în documentele de secol XV-XVI: „pământul cultivat şi unele construcţii (sate, vii, ocine, case, locuri de casă, prăvălii, locuri de prăvălie, pivniţe, mori); omul, ca forţă de muncă silită (rumâni, robi ţigani etc); mărfuri propriu zise (cereale, animale, alimente diverse, produse meşteşugăreşti, podoabe etc.). De fapt, asupra preţurilor acţionează influenţe de natură generală(afluxul metalelor preţioase americane) şi locală (calamităţi naturale, războaie, invazii străine, progres tehnic etc), fiecare dintre acestea acţionând separat sau împreună asupra categoriilor de mărfuri tranzacţionate. În cele două secole de modificări economice suferite de Ţara Românească, robii ţigani reprezintă „marfa cu preţul cel mai constant în această vreme”.
În documentele de arhivă pentru Muntenia, aflăm că la 8 iulie 1609 Papa al doilea vistier cumpără de la Ivan din Cojeşti pe Ţiplea zlătar cu femeia lui cu 1800 aspri. Acelaşi Papa vistier cumpără de la Necula pe Cărstian potcovar cu 2000 aspri şi de la Colţea pe Cota care, fiind faur, valora 2600 aspri. O altă meserie foarte importantă pentru ţigani era cea de lăutar. La 1 octombrie 1623 Radu paharnic va vinde lui Hrizea vistier pe Stan „alăutarul” şi pe Preda pentru 25 ughi(5000 aspri).
Despre meseriile ţiganilor
Ţiganii întrebuinţaţi în serviciul domestic al stăpânilor lor se numeau “vătraşi”, meşteşugarii care umblau prin ţară ca nomazi purtau numele de ursari, lăeţi, modorani etc. Se mai deosebeau după profesii, fiecare având o strictă autonomie. Ţiganii boiereşti, de pildă, nu aveau voie să se ocupe cu aurăritul. După natura ocupaţiilor, ţiganii erau grupaţi ca lingurari (cei care lucrau obiecte din lemn), căldărari (cei ce fac căldări de aramă, oale, tigăi, cratiţe), ciurari (cei ce fac perii), fierari (cei ce lucrează orice obiect din fier), vânzătoare de flori, vrăjitoare (ghicitoare), salahori etc. Desigur, progresul economic a făcut ca unele din ocupaţiile specifice ţiganilor să dispară sau să se diminueze, cu timpul. Există şi o altă împărţire: Ţiganii aşezaţi (de “vatră”). Ei sunt fierari, lăcătuşi, lăutari, salahori, vânzători de flori, spoitori. Trăiesc în case sărăcăcioase, au portul locuitorilor în mijlocul cărora trăiesc; Ţiganii rudari (cunoscuţi în Ardeal sub numele de “băeşi”, în Moldova de “lingurari”, “blidari”. În Gorj, rudarii sunt întâlniţi mai ales în zona Albeni; Ţiganii nomazi (numiţi “lăeţi”, “netoţi”, “gurbeţi”, “costurari”, “clopotari”, “ursari”).
Eliberarea ţiganilor
În secolul al XIX-lea, la toate nivelurile, se constatase că robii ţigani trăitori pe moşiile boiereşti, ţiganii mănăstirilor şi ţiganii Statului nu erau prea rentabili, aşa că adepţii aboliţianismului vor reuşi fără vărsare de sânge să desfiinţeze robia.Procesul dezrobirii ţiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); el a început odată cu adoptarea în Ţara Românească a “Regulamentului pentru îmbunătăîirea soartei ţiganilor statului” (1831), iar în Moldova a “Regulamentului pentru statornicirea ţiganilor”.
O statistică stabileşte că ţiganii reprezentau 7% din întreaga populaţie a României. Abia peste încă un deceniu de la Regulamentul Organic şi până la adoptarea în Ţara Românească a primei legi care desfiinţa robia unei categorii de ţigani. Ea a fost votată de Adunarea Obştească şi promulgată de Domnitorul ţării la 22 martie 1843. Toti militanţii Revoluţiei din 1848 au fost aboliţionişti convinşi şi au înscris în programul Revoluţiei din Ţara Românească “dezrobirea ţiganilor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *