Lecţia de viaţă a unui chirurg de etnie romă. „Răutăţile şi batjocora colegilor mi-au dat puterea de a lupta cu destinul”

 

Ani la rând i-a fost greu să comunice cu semenii ei, cu atât mai puţin să urce trepte pe scara socială, mai ales că a fost obligată să facă faţă atitudinii jignitoare şi răutăcioase a foştilor colegi de clasă, sau chiar profesori, care vedeau în ea doar o fetiţă de etnie romă. Astăzi, Alina Călin Frij se poate lăuda că a reuşit să demonstreze că oricine poate ajunge în vârf. Este medic chirurg rezident la o importantă unitate spitalicească din Iaşi şi continuă să fi e mândră cu etnia ei.A văzut lumina zilei în căsuţa de ţară a unui neam de ursari din localitatea ieşeană Podu Iloaiei. De fusta maicăsii, care a fost de când se ştie casnică, mai erau agăţaţi alţi patru ţânci cu ten măsliniu. Tatăl, acum la pensie, a bătut Europa în lung şi-n lat la volanul tirului încercând să asigure familiei codrul de pâine albă de zi cu zi. În pofida greutăţilor cărora s-a văzut nevoită să le facă faţă – multe dintre ele provocate de glumele nesărate ale colegilor de şcoală primară, iar mai apoi de gimnaziu, pe seama etniei sale – Alina Călin Frij a reuşit să-şi depăşească condiţia şi să privească lumea, la cei 31 de ani ai săi, de pe poziţia unui apreciat doctor chirurg ieşean (încă rezident până în octombrie când va susţine examenul de specilizare în chirurgie generală), cu experienţă câştigată în spitalele din Franţa. Povestea ei de viaţă merită istorisită pentru că vorbeşte despre puterea interioară, disciplina sinelui şi dorinţa de a accede cât mai sus pe scara socială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *