Shadow

Românii vor să rămână în Marea Britanie şi după Brexit, deşi britanicii îi urăsc şi îi consideră ţigani

 

Românii i-au depăşit recent pe irlandezi şi pe indieni ca cea de-a doua mare comunitate de imigranţi din Marea Britanie, dar sunt printre cei mai vulnerabili din ţară după Brexit, potrivit unei organizaţii caritabile care pledează pentru est-europeni în Marea Britanie.Mulţi români aflaţi în Marea Britanie ocupă locuri de muncă vitale pentru economie, precum cele din lucrători în supermarketuri sau de îngrijire a bătrânilor englezi ori de administrare a hotelurilor, unde camerele lucesc de curăţenie. Cu toate acestea, românii sunt izolaţi din punct de vedere social şi economicc, scrie The Guardian, într-un amplu reportaj. O privire mai atentă asupra românilor intervievaţi de The Guardian arată că toţi au venit în Marea Britanie pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Câţiva părinţi spun că au părăsit copiii cu bunicii, atât de disperaţi au fost să-şi asigure financiar familiile. „Deşi dictatura lui Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit cu aproape 30 de ani în urmă şi România a înregistrat o creştere record de 7% anul trecut, comunismul a aruncat o umbră lungă şi ţara rămâne pe locul al doilea ca cea mai săracă din Europa”, scrie publicaţia britanică. “Majoritatea cetăţenilor UE nu sunt foarte bine informaţi despre Brexit şi statutul lor, iar românii nu fac excepţie. Bariera lingvistică, faptul că majoritatea cetăţenilor români nu sunt deloc susţinuţi de mass-media din Marea Britanie, îi fac vulnerabili”, spune Florina Tudose, angajată a Centrului de Resurse Umane al Europei de Est. “Din cercetarea noastră pe teren, am observat că mulţi români cred că statutul lor va trece printr-un proces automat şi că pot rămâne în UK atât timp cât plătesc impozite şi respectă legea. Românii cred că totul va fi OK”, spune ea. Potrivit acesteia, românii trădează adeseori o alarmantă lipsă de cunoştinţe privind consecinţele neînregistrării, care ar putea include deportarea sau refuzul reintroducerii în ţară după o vacanţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *