SCANDAL URIAŞ!!! Romi din Gilău – Cluj vor să îşi îngroape bulibaşa în Cimitirul Eroilor din localitate

 

După nunţi în mijlocul străzii sau căsătorii între copii, romii din România au trecut la etapă superioară. Un astfel de caz se petrece în prezent în comuna Gilău, judeţul Cluj, unde bulibaşa Rudi Varga va fi îngropat în Cimitirul Eroilor.
Potrivit unor surse din administraţia locală de la Gilău, romii au săpat deja groapa şi se bazează pe vidul legislativ care permite oricărui român să fie îngropat unde vrea el, chiar şi în cimitirele Eroilor.
Deşi autorităţile locale din Gilău s-au opus, la faţa locului fiind trimisă şefa Poliţiei Locale, fostul comisa şef al Poliţiei Cluj Napoca, Mariana Leş şi un poliţist de la Poliţia Română, aceştia nu au putut împiedica săparea gropii, aflate la mai puţin de 20 de metri de monumentul ridicat în memoria eroilor de război îngropaţi acolo.De altfel, pe romi nici nu i-a interesat nici de faptul că, în cursul dimineţii de luni, Consiliul Local Gilău s-a reunit de urgenţă şi a decis să interzică înhumarea lui Rudi Varga, în Cimitirul Eroilor. Fiica lui Rudi Varga este unul dintre liderii ALDE şi este consilier de stat în Guvernul României pe probleme de minorităţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *