Spitalul vâlcean şi moralitatea

 

Personalul medical, sătul în cei 29 ani de atâta ”regulat administrativ” în mare procent, se supune noilor fanarioţi, iar alţii merg închis, dar ascultători Tarasenie (pe care îl considera un tractorist fără şcoală din satul său natal) şi îşi acceptă rolul de luptător împotriva vântului sau sefu fabrici de im pachetat fum .: „creat din păcate multă patimă, imoralitate şi delaţiune din partea unor „haite înfometate de neadevăr”: ziarişti, medici, buticari, proletari, sindicalişti, pieţari, tractorişti, televiziuni, politicieni, partide, organizaţi în “găşti de cartier”, ce au chibiţat ca o “mama Omida” şi au încercat să înnece adevărul în ură, dezinformare, rea-credinţă, cu iz de impostură, suspiciune de aranjamente oneroase cu iz penal, “dispoziţii şi trucuri de partid”, trafic de influenţă, tocmeală ca la “târgul de vite” de “Sf. Ilie-din Titeşti” – toate pe terenul firav al unor presupuşi “precupeţi“ zguduiţi”, “rătăciţi” şi „descreieraţi mintali”, numiţi prin spital -“tarabagii şi pastramagii de iarmaroc ai decadenţei şi necinstei”:sau Iuda cu mulţi arginţi,zis “Moş-bărbuţă-amant fatal, plătitor de taxe, impozite şi pensii alimentare”,, bărbatul-fatal, în pielea goală, “dezbrăcatul de caracter”, sau “imbecilul de la Fişcălia” sau “ţestoasa de Galapagos”,“ofiţerul descoperit”. Ei, presupuşii “jupâni şi pârligari din piscina devenită haznaua trişorilor din Căciulata”, nişte „păcălici şi ologi mintali cu IQ, la graniţă cu idioţia”, ce-şi susţin tematica delirantă Pamflet colectiv dedicat smintiţilor din lazarete”
Rufele spălate până acum 10 – 19 ani ”în familie” de data aceasta au întrecut măsura. Scandalul depăşeşte graniţele Spitalului Judeţean. Aflăm acum despre Spitalul Judeţean care înnobilat cu suprema putere şicanează, provoacă şi hărţuieşte toţi presupuşii opozanţi reuşind într-o zi banală de intervenţii chirurgicale (dar cu acumulări care mohneau) dar sant si oameni cu bun simnt Dr. Ponoran Dr Ignat As Maria B si multi doctori si asistenti de valoare morala si intelectuala.
Încep de acum ifosele instanţelor morale din spital, din Valcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *