Sistemul de învăţământ din România – un eşec pentru elevii săraci

 

Cu toate acestea, sistemul de învăţământ e considerat în România cam singura şansă de ascensiune socială, în condiţiile în care celelalte beneficii sociale nu par a avea un impact major asupra reducerii sărăciei. Nici salariaţii nu stau prea bine, mai mult de o treime, 1,8 milioane de persoane din România lucrează pe salariul minim[2], acesta fiind prea mic pentru a putea să îţi asiguri ceva mai mult decât supravieţuirea, adică un standard de viaţă decent. Rezultatele sistemului de învăţământ sunt însă departe de a fi satisfăcătoare din punctul de vedere al facilitării accesului absolvenţilor la locuri de muncă decente într-o ţară cu o puternică inegalitate a veniturilor, aşa cum este România. Asta pentru că foarte multe persoane care ies din învăţământ au acces extrem de limitat la un loc de muncă decent. Iată câteva dintre datele care mă fac să afirm acest lucru[3]: Există o lipsă a competenţelor de bază în rândul absolvenţilor: aproximativ 4 din 10 elevi de 15 ani au rezultate sub nivelul 2 la PISA – citire, ştiinţe, matematică (media UE e de aproximativ 20%). Sub nivelul 2 e considerat echivalentul analfabetismului funcţional, iar aici vorbim doar de elevii de 15 ani, fără a-i lua în considerare pe cei care au abandonat şcoala înainte de a împlini 15 ani. În general, statutul socioeconomic al părinţilor are un rol major: aproape 60% dintre cei cu un statut socioeconomic scăzut nu au competenţe de bază. Aşadar, inegalităţile sunt mari: lipsa competenţelor de bază e de 3 ori mai probabilă la ultimii 25% comparativ cu primii 25% (împărţirea e după statutul socioeconomic al părinţilor). Rezilienţa e şi ea scăzută: doar 11% dintre elevii dezavantajaţi se află în primii 30% din punctul de vedere al rezultatelor la teste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *