Cine este Viorel Costache

 

 

 

 

 

Liderii romilor îşi apără mai degrabă interesele personale decât pe cele ale comunităţilor de romi! Tocmai de aceea mi-aş dori ca romii de rând să fie mai uniţi, să-i schimbe pe cei care nu le apără interesele şi să nu se mai lase cumpăraţi”, spune cu tristeţe gălăţeanul Viorel Costache, acordeonist din Frumuşiţa, fost lăutar în orchestra „Doina Brateşului”, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei “Prales – Defense de roms en region PACA France”, primul ONG de apărare a drepturilor romilor din Franţa.

scriam despre Viorel Costache, în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, în aprilie 2017. Militant activ pentru drepturile, dar mai ales pentru educaţia romilor, Viorel Costache a venit să-şi petreacă sărbătorile pascale acasă. Încărcat cu ajutoare, a încercat să-i sprijine pe cei mai necăjiţi confraţi, dar şi să ia pulsul comunităţilor de romi pe care şi le-ar dori scoase din sărăcie.

„Era un munte de om, acum îl bagi într-o coşniţă”

„De cinci ani nu am mai venit acasă, la Frumuşiţa, de sărbătorile pascale. Anul acesta, împreună cu soţia, am luat hotărârea să facem Paştele acasă. Eu am mai trimis ajutoare în România, pentru comunităţile sărace, nu neapărat de romi, dar de această dată am adus cu mine, din Franţa: cărucioare pentru invalizi, cadre de mers pentru persoanele vârstnice, bastoane şi cârje ortopedice. Toate acestea sunt prea scumpe ca ei să şi le permită! Unul dintre cei pe care i-am ajutat este chiar un consătean. Era un munte de om, iar acum îl bagi într-o coşniţă de slăbit ce este. Fiica lui m-a întrebat dacă nu pot să-l ajut cu un cărucior, iar când m-am dus la ei, se aşteptau să le cer bani. Nu le venea să creadă că nu vreau absolut nimic. Am adus lapte praf şi îmbrăcăminte pentru copiii de până la un an”, ne-a povestit Viorel Costache.

Ajutoarele lui au ajuns nu doar la Frumuşiţa sau în judeţul Galaţi, ci şi prin ţară, acolo unde a aflat că există oameni care au nevoie de ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *