Romeo cerşeşte la metrou, iar Julieta poartă rochii înflorate – Zerschlag mein Herz / Crush my Heart la Festivalul Filmului European, 2019

La fel de potrivnică şi de nepăsătoare faţă de suferinţa lor. Doar locul şi clasa socială diferă. Îndrăgostiţii sunt prinşi într-o reţea de crimă organizată, balconul îndrăgostiţilor este un pasaj de metrou din Viena, iar Horaţio, un travestit inspirat din Freddie Mercury, cu părul vopsit fuchsia.

Undeva, la periferia Vienei, Rocky (Frantisek Balog) exploatează un lanţ de carne vie (prostituate şi cerşetori), toţi originari din acelaşi sat sărac de romi din Slovacia. Pepe (Roman Pokuta) este nepotul său, un adolescent care încearcă să se bucure de viaţă în pofida condiţiilor dure. În timp, a devenit chiar expert în cerşetorie. Îl încearcă chiar o mândrie profesională în uşurinţa cu care reuşeşte să obţină bani regulat.

 

În acelaşi timp, Pepe se încăpăţânează să îşi conserve amintirea familială: o pereche de pantofi ai tatălui său. Îi îngrijeşte atent, îi spală cu acribie şi îi poartă cu mândrie. Romeo moştenise celebrul nume Montague. Pepe are doar aceşti pantofi. Iar pentru asta sunt cu atât mai preţioşi.

Alături de Pepe şi Rocky mai trăiesc în aceeaşi căsuţă îngrămădită, cu o curte minusculă, Tereska (Simonida Selimovici), practicantă a celei mai vechi meserii din lume, fiul său, Sandokan (Maximilian Six), precum şi cea mai bună “prietenă” a sa, un travestit (Martin Gabor). În echilibrul precar al familiei improvizate, apare Marcela (Simona Kovakova). O tânără inocentă din acelaşi sat, este încredinţată lui Rocky în contul unei datorii neplătite a tatălui său.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *