Pagina de istorie: Când romii au fost eliberați din sclavia boierilor… dar nu și din cea a Bisericii

Acum exact 170 de ani, Parlamentul revoluționar al Țării Românești vota eliberarea din sclavie a robilor romi deținuți de boieri. Acest act era consecința principiilor de libertate, frăție și egalitate promovate de liderii revoluționari români, influențați de ideile generoase ale Revoluției franceze izbucnite la Paris mai devreme, în același an. Din păcate, măsura eliberării din robie a romilor nu a rezolvat decât parțial problema acestei comunități.

În vara anului 1848, Țara Românească era condusă și administrată de liderii revoluționari pașoptiști. Prin Proclamația de la Islaz, din 9 iunie 1848, aceștia au stabilit un program de reforme care ar fi transformat de facto Țara Românească într-o monarhie constituțională parlamentară, după model belgian. Printre măsurile preconizate se numărau crearea unui parlament în adevăratul sens al cuvântului, precum și acordarea unor drepturi și libertăți unor comunități care erau discrimnate de multă vreme.

Printre altele, Proclamația de Islaz prevedea emanciparea evreilor, precum și a musulmanilor din Țara Românească. O altă prevedere importantă era abolirea sclaviei pentru romii aflați în proprietatea boierilor.

Sub presiunea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, entitate care deținea un mare număr de sclavi romi, în special a mitropolitului Nifon, reformele legate de Biserica Ortodoxă Română au fost scoase de pe agenda liderilor revoliționari. De aceea, sclavii romi ai bisericii au fost eliberați abia opt ani mai târziu, în 1856.

Domnitorul Gheorghe Bibescu era de acord cu cea mai mare parte a programului revoluționar, însă a abdicat de teama de a nu provoca o intervenție din partea Rusiei și Imperiului Otoman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *