FARISEI SANT PRINTRE NOII

M-am săturat de santimbalci care cred că I have fancy (am o dambla). Sunt sătul de cele care se cred providenţiale, dar care în gura lor sună mai degrabă:
Eu. Scriu despre persoane reale ca despre persoane de ficţiune… întâmplări mari sau mici.
Primarul a analizat şi a făcut dreptate, fără părtinire, să împace pe Varza şi capra. A fi ziarist la, la Vilcea înseamnă să ai abilităţi de struţ. Să vâri capul în nisip când se întâmplă ceva, şi să ţi-l scoţi apoi, dacă desigur mai există posibilitatea. Mărturisesc că rămân perplex în faţa acestor oameni vicleni care ajung indispensabili, vânzându-se apoi în consecinţă. Prevenţia îi ajută să avanseze. Nu mai contează că a făcut rău, fără niciun motiv sau că au furat. Personajul încetează ca prin minune să mai aibă trecut. Are doar prezent şi mai ales viitor. Nu vrea să aibă potenţiali rivali. Îi preferă pe cei „de calitate” (lingăii), figuri şterse, dar profund recunoscătoareSe laudă pe faţă şi critică pe la spate, să scuipe pe unde au mâncat şi se entuziasmează la comandă. Îmi mărturisesc că perplexitatea acestor contemporani se profilează în viclenie, ajuns indispensabili vândându-se, apoi, în consecinţă şi din colegialitate, prevenţia îi ajută să avanseze. Dacă lumea nu-i mai bună deşi i-am exterminat pe ţigani? Nu-i nimic, purcedem după acelaşi model cu negrii, bozgorii, jidovii şi gălbejiţii, până rămâneţi voi, poporul român arian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *