Mitropolitul Clujului despre romi: „Sunt frații noștri creștini. Vrem să-i vedem că prosperă spiritual și material”

 

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Moise Etiopianul (Arapul), ocrotitorul asociației romilor din Arhiepiscopia Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului îndeamnă la solidaritate față de comunitățile de romi.

Într-un mesaj transmis cu această ocazie prin intermediul Radio Renașterea, Părintele Mitropolit Andrei îi sfătuiește pe credincioșii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului să practice faptele milei creștine și cu frații noștri romi:

„Pe 28 august îl pomenim pe Sfântul Moise Arapul, sau Sfântul Moise Etiopianul. Asociația romilor din Arhiepiscopia noastră este ocrotită tocmai de Sfântul Moise Arapul, așa că, avem motive cu prilejul acestei zile, să ne îndreptăm atenția înspre comunitățile noastre de rromi. Sunt frații noștri creștini, pe care dorim să-i vedem că prosperă și din punct de vedere spiritual și din punct de vedere material.

În eparhia noastră, două comunități de romi au parohiile lor speciale. E vorba de Pata Rât, unde părintele Gelu Săvărășan a ridicat două bisericuțe pentru romi și slujește când în una, când în cealaltă. Apoi este vorba de biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Turda, unde slujește părintele Marin Trandafir Roz, care și el este de etnie romă. Oricum, aceste două parohii tare am vrea să le vedem ajutate de către comunitățile din jur, iar cei ce fac parte din comunitățile de romi din eparhia noastră, ajutați fiind, să poată face pași înainte din toate punctele de vedere.

Oricum, este un spirit creștin acesta de a fi atenți la cei ce au mai multe nevoi. La Dreapta Judecată, Domnul Iisus Hristos după faptele milei creștine ne va judeca. Citim în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, că atunci, la Dreapta Judecată, după ce toți morții vor învia, îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre și celor de-a dreapta le va zice: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu, că flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și m-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine”. Și vor răspunde drepții: „Doamne, când te-am văzut în aceste situații”? „Ori de câte ori i-ați văzut pe cei mai neînsemnați frați ai mei și le-ați slujit, mie mi-ați slujit”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *