Ce se va întâmpla cu copiii din Ferentari după ce primăria Sectorului 5 a blocat activitatea ONG-ului lui Valeriu Nicolae

  1. Am vorbit cu 2 directori de şcoli. Ambii super deschişi la cap, o plăcere să discuţi cu oameni care chiar îşi doresc să aibă un impact în viaţa elevilor lor. Nici o faţă acră, nici o cerere tâmpită aproape îmi venea să mă ciupesc că visez. Cred că comunitatea din Jilava are cea mai mare nevoie de ajutor şi cel mai probabil ne mutăm acolo. Trebuie să avem o discuţie cu voluntarii dar soluţia alternativă este şi mai departe şi problemele sunt mai puţine. Este la 12 min de condus de Şcoala 136 aşa că putem să aducem şi o parte sau poate toţi copiii care nu vor intra în viitorul program al minunatului primar de la sectorul 5. 2. Am început şi discuţiile de cumpărat Casa Bună – vedeţi postarea precedentă. Sper să le finalizez până săptămâna viitoare şi să ne putem permite preţul. Cu un apartament sus pentru nevoile de cazare dar şi spaţiu jos pentru minim 30 de copii care pot să facă teme. Avem şi o curte destul de generoasă unde se pot descărca energiile adesea nebănuite ale copiilor. 3. Am vorbit cu câteva zeci de oameni care m-au sunat să mă încurajeze. Ne organizăm pentru campania anti-tâmpiţi la primărie şi sper ca de la anul să avem o pauză lungă de PSD atât în sectorul 5 cât şi în Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *