De Ce, Măi, Românio

După 90, ne-am potolit o vreme, ne-am lăsat momiţi de nişte blugi turceşti şi de nişte napolitane ungureşti  Asta e drama acestui popor care doarme cu bagajele făcute permanent, pentru ca, în orice moment, să se poată căra în ţări care nu te omoară cu zile. Pe urmă, graniţele noastre s-au făcut ferfeniţă.     în 2002 Am fugit care încotro, cu penele vâlvoi, ca dintr-un război fumegând. Milioane de români şi-au croşetat cuibul în afara ţării. Nu s-ar mai întoarce aici nici cu pistolul la ceafă. Şi-au crescut copiii în ţări unde învăţământul şi sănătatea sunt priorităţile absolute ale guvernului. Bun, dar noi ne iubim patria, aşa am stabilit împreună Deci trebuie să o hrănim,  să o adăpăm, să o scărpinăm, să o deparazităm, să o pieptănăm, să-i dăm bani de buzunar, sub formă de impozite dulci ca mierea. Şi ce să vezi? Când avem şi noi nevoie ca ţara să ne mângâie pe moţ, ea începe să sforăie ostentativ. Ţara e sedată de politicieni ingraţi, care o vor adormită, ca să aibă ei cale liberă spre matrapazlâcul obştesc. Trăim vremuri cumplite, când părinţii preferă să plângă de dorul nostru, pentru că am plecat departe, decât să plângă de mila noastră, pentru că am rămas aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *