Copiii romi și accesul lor la servicii

Barierele existente în accesarea acestor servicii prin prisma stilului de viaţă, a tradiţiilor şi a obiceiurilor populaţiei rome

Prezentul studiu reflectă modul în care etnicii romi beneficiază de serviciile disponibile în comunitatea lor şi barierele existente în accesarea acestora prin prisma stilului de viaţă, a tradiţiilor şi a obiceiurilor populaţiei rome. O atenţie deosebită a fost acordată provocărilor cu care se confruntă copiii şi familiile acestora în accesarea serviciilor educaţionale. Studiul s-a desfăşurat în trei localităţi populate de etnici romi: Vulcăneşti (95,6% romi), Otaci (54% romi) şi Soroca (5,4% romi). Din punct de vedere administrativ, fiecare localitate studiată are statut diferit: Vulcăneşti – localitate rurală inclusă în comuna Cioreşti, Otaci – oraş din raionul Ocniţa, Soroca – centru raional, iar în acest context, infrastructura serviciilor comunitare disponibile este diferită. Rezultatele studiului reflectă opinia persoanelor rome şi non-rome din localităţile cercetate.

Cercetarea desfăşurată a avut un caracter participativ, membrii comunităţii fiind reprezentanţi de echipe comunitare, formate atât din lideri romi, cât şi din alţi actori comunitari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *