Festivalul de teatru Caleido

În cadrul Festivalului de teatru Caleido va fi prezentată şi piesa „Mangipe Prandemasqe”/ „Cerere în Căsătorie” (în limba rromani Mangipe prandemasqe ), o savuroasă comedie realizată după piesa omonimă a lui A.P. Cehov, într-o montare originală, simplă și complexă totodată prin trimiterea la o lume în care pasiunile sincere și uneori dezlănțuite merg în tandem cu inocența, răspunsurile disproporționate ale personajelor la impulsuri  minore generând paradoxul ce declanșează râsul și buna dispoziție în rândul publicului spectator.

Spectacolul promovează interculturalitatea, montarea originală propusă de Compania de Teatru AmphiTHEATRROM făcând trimitere la un univers cel puțin interesant, așa cum este universul rrom, atât prin elemente de costum, cât și prin replicile rostite uneori în limba rromani sau prin coloana sonoră folosită pentru a sublinia anumite momente ale spectacolului și anume muzica în limba rromani sau de factură rromă. Introducerea unor astfel de elemente în piesa lui Cehov, deja intrată în universal, sunt o demonstrație in plus, dacă mai era nevoie, a faptului ca „elementul etnic rrom” este parte componentă a acestui „universal” si nu poate fi rupt de el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *