Totuşi, prostia doare şi prostul moare

Prietena mea a rămas fără job, apoi a rămas fără bani, apoi a rămas fără nervi – ştiţi, chestii de-astea de rutină. Când era să rămână şi fără bărbat, şi-a dat seama că e ceva în neregulă.

S-a dus să-şi cumpere un covrig pe fond nervos, cu 89 de bani, atât mai avea. Covrigăreasa i-a explicat, cu dubioasă elocvenţă, că 1 (unu) leu e o sumă oarecum obligatorie. Atunci, a avut o revelaţie majoră şi s-a decis să se ducă la oficiul de şomaj.

Cică a intrat în biroul agentului de plasare de forţe de, nu-i aşa, muncă. Era acolo o agentă foarte bine dispusă, avea o mutră de parcă o muşcase un căţel de fund. ”Vă ascult”, a nechezat ea, deşi era clar că-şi asculta mai degrabă aritmiile produse de stresul incredibil – cum e, mă, să stai zi de zi cu fundul pe scaun şi să suporţi poveştile unora care au fost disponibilizaţi şi care, în egoismul lor, vor să te intoxice

 

”Doamnă, aş dori, dacă se poate, să mă ajutaţi să găsesc un loc de muncă, deoarece l-am pierdut pe cel pe care-l deţineam”. Funcţionara s-a uitat la ea ca la o capră ţestoasă. Într-un târziu, şi-a revenit cumva din ciudata înţepeneală. ”Bun, ce profesie aveţi?”. Amica i-a spus, cu sfială, că a absolvit ASE-ul şi Dreptul. Apoi şi-a cerut şi câteva scuze, pentru orice eventualitate. Agenta a răsfoit o hârţoagă, cu sprâncenele căţărate-n slava cerului. Nasol, nu găsea nimic, erau numai posturi de croitori şi de politicieni.

În fine, în ultimul dosar scămoşat, doamna a descoperit totuşi că meseriile cele mai căutate în prezent sunt de manichiuristă-pedichiuristă şi de Project Manager.A întrebat-o ce preferă din astea două, că alea de ajutor de fochist, artist liric de operă şi finisor de cocleţi sunt deja ocupate (nu râdeţi – adică râdeţi, dacă nu vă puteţi abţine

Funcţionara a pufnit ca o mocăniţă, i-a spus că ar mai avea ceva posturi foarte bune de vinificator-pivnicer, ţintuitor, precum şi un post minunat de şpănuitor-confecţii. Singurul inconvenient era că acesta din urmă era la Tecuci. În ultima clipă, i-a găsit un post de şefă de siloz, în oraşul ei. Chiar a încurajat-o, când a văzut-o holbată: ”Nu vă speriaţi, doamnă, că nu ştiţi ce-i ăla siloz! Credeţi că eu, în primii 12 ani, ştiam cu ce trebuie să mă ocup în biroul ăsta?Dacă prostia ar durea, extratereştrii treziţi din somn de urletele noastre ar veni într-un suflet să vadă ce dracu ne-a înţepat (luându-le pâinea de la gură ăstora de la Discovery”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *