Judecata ţigăneasca este un obicei, o procedura, care încă este de actualitate. Din respect pentru înţelepciunea membrilor etniei, din grija pentru semeni, din venerarea tradiţiilor, ceea ce pare doar o poveste este în fapt o realitate pentru membrii etniei rome.
Astăzi, judecata ţigănească are rol de “împăciuire”, fiind o formă de mediere. “Judecătorii” sunt aşadar, mediatori sociali. Judecătorii sunt aleşi din rândul membrilor comunităţii. Aceştia trebuie să fie persoane cu o trăire morală aparte, exemplu în cadrul comunităţii: familie sănătoasă, integraţi social, angrenaţi în realitate, cu o bună situaţie materială, foarte buni cunoscători ai tradiţiilor.
În cadrul judecăţii ţigăneşti sunt admise probele cu martori, iar pedepsele sunt de ordin moral sau pecuniar, atunci când fapta în sine presupune stingerea unei datorii. După expunerea cauzei, martorii îşi prezintă fiecare propria sa variantă, iar după lungi deliberări şi chiar negocieri, judecătorul pronunţa hotărârea, care ulterior este respectată cu sfinţenie de către părţi.
Judecata ţigănească este o formă cutumiară de a se face dreptate, în cadrul comunităţii, în paralel cu sistemul legislativ al unei anume ţări. Dar, niciodată, judecata ţigănească nu încalcă legile statului şi nu este folosită în cauze cu caracter penal, precum omorul. În unele accepţiuni, judecătorii sunt numiţi krisinitori. Semantica ne duce cu gândul la mitologia hindusă, unde zeul Krishna este cunoscut drept divinitate supremă. Făcând o paralelă, în comunităţile de romi, hotărârile judecătorilor sunt aşadar, de netăgăduit. Se poate face şi un recurs, la o altă instanţă ţigănească, cu condiţia ca judecătorii primei instanţe să asiste la noul proces.