Shadow

De la apropriere culturală la auto-reprezentare

În discursurile artistice și literare, poporul rom este este reprezentat în mod negativ mai tot timpul. Poveștile noastre sunt adesea însușite de ne-romi și, de multe ori, personajele prezentate sunt stereotipice, încadrându-se în arhetipul ticăloșilor care sunt pedepsiți sever până la sfârșitul poveștii. Pentru a contracara această narațiune, în ultimii ani noi, colectivul Giuvlipen, am produs un întreg repertoriu de piese care se concentrează asupra identității noastre rome, în încercarea de a prezenta o altă viziune asupra romilor care trăiesc în România.

Așa cum descrie academicianul Suciu Pavel Cristian, reprezentările dominante ale romilor îi plasează în categoria marginală și / sau exotică, asemenea unor sălbatici nobili sau membrii unei rase abjecte. „Începând cu secolul al XV-lea, romii au inspirat un corpus impresionant de reprezentări vizuale și literare. Contrastul izbitor dintre această includere în artă și literatură și excluderea socială a acestora nu are o explicație simplă”, scrie el. „Analiza devine cu atât mai complicată cu cât scriitorii care au pus în circulație imaginile idealizate ale țiganilor erau deseori indiferenți, în cel mai bun caz, dacă nu ostili, în cel mai rău caz, față de populația reală”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *