Poveștile diversității. Dincolo de frici, limite și stereotipii

Poveștile dau contur lumii și sens realității din jur. În copilărie, când le auzim prima dată, dar și mai târziu, pe parcursul celorlalte etape de devenire, poveștile creează perspectiva prin care privim lumea. Și Noii povestitori, proiectul Asociației Cu Alte Cuvinte (CUAC), a apărut chiar cu această menire: ca perspectiva noilor generații de copii din România să fie deschisă, să nu se mai blocheze în prejudecăți și frici.

Proiectul a fost lansat în 2017 cu scopul a crea cărți pentru copii care să reflecte în mod pozitiv și corect diversitatea din jurul nostru. În România, copiii romi întâlnesc puține personaje pozitive, ne-stereotipice cu care să se identifice, fie în literatură, în media sau în programele școlare. Asa a aparut Povestea Kendamei pierdute, o carte pentru copii care a cautat eroii in locuri despre care se vorbeste mai putin.

Nanata este a doua carte a proiectului si include într-o poveste cu mesaj universal, personaje rome și un univers familiar copiilor romi. Cartea, scrisă de Florin Bică și ilustrată de Anca Smărăndache, a fost lansată online în luna mai a anului curent și va fi publicată de Editura Cartea Copiilor. 500 de exemplare vor fi donate copiilor din rețeaua de grădinițe din zone defavorizate cu care lucrează Asociația OvidiuRo.

Interviul care urmează este, de fapt, o conversație între cei care au contribuit la creearea acestei cărți. Florin Bică (autorul cărții), Anca Smărăndache (ilustratoarea cărții), Magda Matache (cercetătoare și activistă romă), Cris Pîrvu și Gabriela Nenciu, de la asociația CUAC și Mihaela Groze (editura Cartea Copiilor) își adresează întrebări unii altora și explică de ce este esențial ca poveștile noi să își deschidă granițele și să iasă din cutia stereotipiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *