Bătaie ca în „Șapte păcate” între romi și ciobani. Pumni, picioare, bâte și topoare

O bătaie sângeroasă a avut loc în centrul orașului Recaș, Județul Timiș. Încăierarea s-a lăsat cu durități, beligeranții folosind tot „arsenalul din dotare”.

Astfel, mai multe persoane s-au încăierat în apropierea magazinului Profi din localitate, lovindu-se cu pumni, picioare, dar și cu bâte și topoare.

Din primele informații, este vorba de o dispută mai veche între țiganii din Recaș și ciobanii din Izvin. De urgență, la fața locului au fost trimiși luptătorii din Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS).

Trei persoane implicate în incident au fost transportate la spital, fiind rănite. Polițiștii au început ancheta într-un dosar penal și fac cercetări pentru loviri și alte violențe și tulburarea oridnii și liniștii publice. „Mascații” au rămas în zonă pentru a asigura liniștea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *