Activist pentru drepturile romilor, despre înmormântarea lui Emi Pian: Etalarea bogăției, un fenomen care ține de un statut social de excluși

Delia Grigore, activist pentru drepturile romilor, a analizat, la Gândul Live, derularea înmormântării lui Emi Pian din punct de vedere etnologic. Pe de altă parte, Delia Grigore și-a exprimat mâhnirea că această tragedie a fost mediatizată excesiv, în discrepanță cu realizările unor membri de seamă ai comunității rome, ceea ce consideră că este o formă subtilă, mascată, de rasism.Vreau să îmi exprim mâhnirea față de excesul, după părerea mea, de mediatizare, de promovare, de o săptămână de când s-a întâmplat o nenorocire, practic a murit, a fost ucis un om tânăr, de mediatizare excesivă a acestui eveniment trist. Mi se pare o formă subtilă de rasism, dați-mi voie să spun, în media, pentru că, iată, pe 8 august s-au împlinit 7 ani de la moartea lui Nicolae Gheorghe, un mare activist, unul din fondatorii mișcării romilor și un mare sociolog, doctor în sociologie, care a terminat cu 10 pe linie facultatea, un om foarte important pentru mișcarea romilor și nici la înmormânarea lui, de acum șapte ani, nici acum, la șapte ani distanță, nicio televiziune nu a fost interesată să afle cine a fost acest mare om. Și iată, se mediatizează un om, oarecare…Da, mă rog, e liderul unui clan, dar nu ne caracterizează pe noi, romii, clanurile. Legătura ați făcut-o când ați spus că aparține unei etnii. Sigur că aparține unei etnii, unei etnii poate să-i aparțină oricine, și oameni de cultură și oameni care s-au confruntat cu legea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *