Meşteşugurile tradiţionale rome

Literatura istorică subliniază că încă din evul mediu, meşteşugarii romi ocupau un loc semnificativ în economia Ţărilor Române, umplând o nişă care nu putea fi satisfăcută de forţa de lucru a românilor. Împărţirea romilor în neamuri de meşteşugari a fost asemuită existenţei unor „bresle naturale”. Romii nu au ocupat dintotdeauna şi în exclusivitate meşteşugurile percepute ca fiindu-le tradiţionale. O cercetare referitoare la statutul romilor din Imperiul Otoman aduce la lumină faptul că, de pildă, în registrul fiscal din 1522-23, printre romi erau, pe lângă meşteşugarii cu profesiuni „tradiţionale”, inclusiv ocupaţi ca măcelari, paznici de închisoare, chirurgi, medici, poliţişti, ieniceri sau fabricanţi de brânză.

Cărămidarii

Despre cărămidari şi istoria meşteşugului lor s-a scris foarte puţin. În genere, cărămidăritul, practicat atât în mediul rural cât şi în urban, este inclus printre meşteşugurile tradiţionale ale romilor, transmise din perioada Evului Mediu din generaţie în generaţie. Nu am identificat însă surse istorice care să menţioneze parcursul meşteşugului ori momentul în care acesta a fost adoptat de către populaţia de origine romă. O menţiune a faptului că acest meşteşug era practicat de către romi inclusiv pe vremea robiei lor o regăsim, în treacăt, la D. Grigore şi G. Sarău. Se evidenţiază astfel necesitatea unor studii mai ample referitoare la practicarea cărămidăritului de către romi, din perspectivă istorică. Vidul informaţional este cu atât mai surprinzător cu cât, potrivit cifrelor evidenţiate mai sus, cărămidarii ar constitui grupul cel mai numeros al meşteşugarilor romi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *