Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei donează zece tone de cartofi pentru romii cazaţi în sala de sport

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei donează Primăriei Miercurea Ciuc zece tone de cartofi pentru romii cazaţi în sala de sport din Miercurea Ciuc, care au fost afectaţi de incendiul care le-a distrus locuinţele, în luna ianuarie.

Episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că este un gest de solidaritate interetnică şi interconfesională, pentru că, „din punct de vedere duhovnicesc nu avem apartenenţă etnică sau confesională, ci suntem atleţi ai lui Dumnezeu” şi trebuie să sărim în ajutorul aproapelui.

„Din punct de vedere sufletesc, ne-a durut pe toţi ce s-a întâmplat. Pentru că, aşa cum spune Sfânta Scriptură, ‘să nu fie fuga voastră iarna’. În miezul iernii, a doua zi de Bobotează, şi-au luat drumul pribegiei şi au rămas doar cu hainele de pe ei. Ne doare, pentru că sunt chip şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt fraţii noştri din municipiul în care trăim. Sărim în ajutor, împreună cu celelalte culte, să fim iubitori de aproape şi, în acelaşi timp, iubitori de Dumnezeu. Că, dacă pe Dumnezeu, pe care nu-l vezi, îl iubeşti, cum să nu-ţi iubeşti aproapele? Prin acest acest gest, Episcopia trage un semnal de alarmă, duhovniceşte, tuturor, deşi în ajutorul lor au sărit aproape toţi cetăţenii municipiului Miercurea Ciuc. Nu avem apartenenţă politică, nu avem etnie, nu avem credinţă ortodoxă, catolică, reformată, suntem fraţi în Hristos cu toţii”, a declarat Andrei Moldovan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *