Din prea multă izolare

. E plină, oricum, lumea de personaje pestrițe, care nu ezită să proclame cu morgă: „Sînt un domn!” sau „Sînt o doamnă!”. Dar, date fiind amintirile mele, îmi este tot mai greu să identific cazuri de „domnie” autentică. Mă uit la politicieni: sînt, preponderent, necultivați, proști vorbitori, de o vulgară suficiență, lipsiți de orice autoritate în afara autorității funcției lor. Lacomi, șmecheri, rudimentari, ineficienți. Mă uit la unii profesori: pregătiți mediocru, inculți, victime garantate ale locului comun, ale unei gîndiri pedagogice de lemn, ale unei grave carențe de vocație. Mă uit la unii reprezentanți ai clerului: confiscați de o evlavie standardizată și de comodități adormitoare, somnolenți ideatic și camuflîndu-ș printr-un arogant discurs despre smerenie, supărați pe Occident, pe cultură, pe intelectuali, pe catolici, pe budiști și pe tot ce e neortodox pe suprafața pămîntului, lipsiți de subtilitate duhovnicească și încremeniți în docilitate ierarhică, sub pretext că „fac ascultare”. Mă uit și la unii intelectuali: „luminați”, adică bucuroși să ignore orice tradiție,

Poate sînt depresiv. Poate sînt într-o criză de iubire a „aproapelui”. Dar fapt e că nu prea mai am cu cine sta de vorbă. Nu pentru că am eu un nivel de conversație „boreal”. Ci pentru că nu mai găsesc „oameni cu care să bîjbîi în același întuneric și care să mă însoțească, în bîjbîiala mea, ca niște domni. Întîlnesc mai curînd inși zăvorîți în propriile lor certitudini, autiști inabordabili, „doctrinari” agresivi, certăreți impenitenți, perversi bombănitori previzibili, scandalagii, țoape. Mi-am greșit generația…Eu văd în jur ori evlavioși neînvățați, ori învățați lipsiți de evalavie. Iar despre „domni”, nici nu poate fi vorba…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *