Simboluri din ceaşca ta şi semnificaţia lor

Interpretarea se realizează pe baza primelor imagini induse de simbolurile din ceaşcă persoanei care ghiceşte. Dacă ghiceşti, nu trebuie să stai prea mult pe gânduri, ci trebuie să spui ceea ce îţi declanşează în minte desenele din zaţ observate. Iată câteva simboluri şi semnificaţia lor posibilă:

Peşte – peştii indică în general noroc sau o sumă importantă de bani. Un simbol din ceaşca ta ar trebui interpretat întotdeauna corelat cu celelalte imagini din jur.

Cercuri, inele – cercurile semnifică uniune, asociere, căsătorie, parteneriat.

Păun – simbolizează încrederea în sine, mândria, realizările personale.

Şobolan – pierdere de bani, posesiuni şi în general ceva material; furt, pagubă

Diavol – reflectă starea de spirit, o teamă care îi cuprinde gândurile celui care a băut din ceaşcă şi indică faptul că ar trebui să aibă o gândire pozitivă.

O linie bine delimitată, dreaptă sau ondulată – un drum pe care trebuie să-l faci, fie că este unul fizic sau unul spiritual

Cerc cu un punct în interior – sarcină, naştere, apariţia unui copil în familie

Artificii – probleme în plan personal, neînţelegeri în cuplu

Pătrat sau dreptunghi – o nouă locuinţă

Lumânare – o dorinţă îndeplinită

Călăreţ – un nou bărbat, veşti bune, logodnă

Pisică – o persoană cu mai multe feţe

Cruce – izbândă asupra unei situaţii negative

Fereastră deschisă – o oportunitate bazată pe mult noroc

Fluture – flirt, începutul unei relaţii, dragoste

Pasăre – albă: veşti bune; neagră: veşti proaste

Măr – fertilitate, creativitate

Pod – trebuie luată o decizie importantă

Nod – Ingrijorare, probleme legate de sănătate

Floare – fericire, armonie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *